Acasă » Electricitate » Distribuitorii care nu citesc contoarele la termen vor fi obligați să plătească compensații de 100 de lei fiecărui client

Distribuitorii care nu citesc contoarele la termen vor fi obligați să plătească compensații de 100 de lei fiecărui client

16 septembrie 2021
Consumatori
Energynomics

Distribuitorii care nu vor citi contoarele în termen de şase luni în cazul energiei electrice şi de trei luni pentru gazele naturale vor fi obligaţi să le plătească clienţilor o compensaţie de 100 de lei, a anunţat miercuri seara vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, precizând că în momentul în care nu vor citi un milion de contoare suma pe care o vor avea de plată va ajunge la 100 de milioane de lei.

El a subliniat că în prezent se află în dezbatere publică două modificări ale standardelor de distribuţie la energia electrică şi la gaze naturale, care prevăd astfel de măsuri, în condiţiile în care amenzile prevăzute de lege nu sunt foarte mari.

„Avem în dezbatere publică două modificări ale standardelor de distribuţie la energia electrică şi la gaze naturale şi vom obliga distribuitorii care au sarcina citirii contoarelor, pentru că distribuitorii citesc contoarele, care depăşesc acest termen de 6 luni în cazul energiei electrice şi de 3 luni la gaze naturale şi nu s-a citit contorul, automat trebuie să plătească o compensaţie pentru acei clienţi cărora nu le-au citit contorul…. Compensaţia, propunerea noastră este de 100 de lei. Bănuiesc că în momentul în care nu vor citi un milion de contoare şi au de plătit 100 de milioane de lei, o să-i coste şi o să fie preocupaţi de asta”, a declarat vicepreşedintele ANRE, la Digi 24, conform Agerpres.

El a adăugat că fiecare consumator are dreptul de a citi contorul şi de a trimite indexul contorului în fiecare lună, iar furnizorul este obligat să factureze.

„Vreau să vă spun ceva foarte important: fiecare consumator are dreptul de a citi contorul şi de a trimite indexul contorului în fiecare lună. Pe factură trebuie să fie un număr dedicat de autocitire, un interval de timp care să nu fie mai scurt de 5 zile şi de obicei se dă un interval mai lung în care orice client poate să sune, să se identifice şi să dea indexul. Acest lucru se poate face şi prin aplicaţia pusă la dispoziţie de majoritatea furnizorilor. În momentul în care se face autocitire, se comunică indexul, furnizorul este obligat să factureze”, a explicat el.

 

Autor: Energynomics

Un comentariu la „Distribuitorii care nu citesc contoarele la termen vor fi obligați să plătească compensații de 100 de lei fiecărui client”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *