Acasă » Electricitate » Delgaz Grid: Modernizarea stațiilor de transformare Stănilești și Murgeni, finalizată

Delgaz Grid: Modernizarea stațiilor de transformare Stănilești și Murgeni, finalizată

26 iulie 2022
Distribuţie
energynomics

Lucrările de înlocuire a unor echipamente de înaltă și medie tensiune la  stațiile de transformare Stănilești și Murgeni au fost finalizate. De asemenea, au fost create condițiile necesare pentru integrarea în SCADA (control și achiziție de date la distanță) a celor două obiective care fac parte din proiectul de modernizare a cinci stații din județul Vaslui, a anunțat Delgaz Grid.

Investiția de peste 31 de milioane de lei este cofinanțată cu aproximativ 19,4 milioane de lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon), precum și cu aproximativ 3,4 milioane de lei de la bugetul național, contribuția companiei Delgaz Grid fiind de peste 8 milioane de lei, inclusiv TVA.

Proiectul, lansat în 2019, se derulează pe o perioadă de patru ani și are ca obiectiv principal creșterea siguranței preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile prin reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantității de energie electrică nelivrată și reducerea costurilor de mentenanță a rețelei de distribuție.

În același timp, calitatea serviciului de distribuție va fi îmbunătățită pentru cei peste 40.000 de clienți care sunt alimentați din stațiile incluse în proiect.

Proiecte de investiții cu fonduri europene

Accesarea surselor de finanțare europeană reprezintă o prioritate pentru Delgaz Grid în vederea realizării obiectivelor de modernizare și digitalizare a infrastructurii de distribuție a energiei electrice. La acest moment, opt proiecte în valoare de circa 205 milioane lei (circa 42 mil. euro), cu cofinanțări de 153 milioane lei (circa 31 mil. euro), se află în diferite stadii de implementare.

Patru proiecte ce presupun modernizarea în scopul preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile a trei stații de transformare din județul Iași, cinci stații de transformare din județul Vaslui, două din județul Botoșani și două din județul Suceava sunt la momentul de față în diferite faze de implementare.

Alte două proiecte, ce vizează modernizarea rețelei de distribuție și montarea a câte 10.000 de contoare inteligente la consumatori, sunt în derulare în municipiile Iași și Suceava.

De asemenea, sunt în implementare două proiecte cu finanțare europeană, dintre care unul urmărește consolidarea competențelor digitale ale personalului, iar al doilea vizează obiective de securitate cibernetică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *