Distribuție Energie Electrică Romania a programat în 2026 cel mai amplu program de investiții din istoria companiei, în valoare de 1,48 miliarde lei, după investiții de 878 milioane lei realizate în 2025. Decizia este un nou semnal că rețeaua de distribuție devine una dintre zonele-cheie de execuție ale tranziției energetice din România, cu impact direct asupra integrării regenerabilelor, prosumatorilor, electrificării și calității serviciului.
Fără rețele modernizate, automatizate și capabile să gestioneze fluxuri tot mai complexe de energie, proiectele noi de producție, consum flexibil, stocare sau electrificare industrială vor continua să întâmpine blocaje. Mihaela Suciu, Director General al DEER, spune că societatea și-a propus pentru 2026 „cel mai ambițios program investițional din istoria companiei”, susținut din fonduri proprii, finanțări atrase și fonduri europene nerambursabile. ”Investim pentru a oferi utilizatorilor o rețea mai sigură, mai performantă și pregătită pentru provocările tranziției energetice.
Pentru companiile active în infrastructură energetică, programul deschide o piață mai consistentă de lucrări și servicii specializate. Prioritățile DEER pentru 2026 includ construirea unei noi stații electrice în județul Cluj, modernizarea stațiilor și rețelelor din Buzău, Galați, Târgoviște, Oradea și Sibiu, înlocuirea a peste 600 de transformatoare în zone cu densitate ridicată de prosumatori, implementarea a 1,1 milioane de contoare inteligente, dezvoltarea unei platforme de tip Virtual Power Plant, automatizarea rețelelor și digitalizarea proceselor operaționale, inclusiv prin mentenanță predictivă și soluții avansate de securitate cibernetică.
Investițiile se văd în indicatorii de performanță
DEER a crescut constant ritmul investițional în ultimii patru ani: 558 milioane lei în 2022, 777 milioane lei în 2023, 810 milioane lei în 2024 și 878 milioane lei în 2025. După perioada de recuperare prevăzută de metodologia ANRE, programul de puneri în funcțiune aferent anului 2025 a ajuns la 924 milioane lei, prin includerea lucrărilor finalizate și raportate până la 30 iunie 2026.
Evoluția este relevantă pentru piață deoarece indică atât o capacitate mai mare de execuție în interiorul operatorului de distribuție, cât și o cerere mai amplă pentru furnizori specializați. Potrivit companiei, investițiile din ultimii ani se reflectă deja în indicatorii de performanță publicați de ANRE. În zona Transilvania Sud, frecvența medie a întreruperilor neplanificate în mediul rural a scăzut de la 2,62 întreruperi pe an în 2021 la 1,89 întreruperi pe an în 2024. În Transilvania Nord, durata medie a întreruperilor neplanificate în mediul rural s-a redus de la 217,86 minute pe an la 126,44 minute pe an, iar compania indică cele mai bune rezultate la nivel național privind durata întreruperilor accidentale în rețeaua urbană din această zonă, respectiv 36,42 minute pe an în 2024.
Baza de finanțare oferă programului o relevanță strategică mai largă. Grupul Electrica beneficiază de un împrumut de 200 milioane euro de la Banca Europeană de Investiții, de o emisiune de obligațiuni verzi de 500 milioane euro și de un credit sindicalizat de 3,1 miliarde lei, urmând să analizeze o nouă emisiune de obligațiuni în perioada 2026–2027. În paralel, DEER a atras peste 2,1 miliarde lei din Fondul pentru Modernizare, valoarea totală a proiectelor apropiindu-se de 3,2 miliarde lei.
