Acasă » Petrol și Gaze » Declin de 25% al producției interne de gaze de la începutul lunii aprilie

Declin de 25% al producției interne de gaze de la începutul lunii aprilie

Energynomics

Producția autohtonă de gaze și-a continuat și la începutul lunii mai declinul pronunțat, scăzând cu aproximativ 13% în numai câteva zile, după ce în cursul lunii aprilie fusese redusă cu alte 14 procente. Iar perspectivele pe termen mediu și lung sunt sumbre, directorul financiar al OMV, Reinhard Florey, anticipând o scădere a producției Petrom în 2021 ca urmare a reducerii investițiilor în upstream. Prăbușirea cu 25% înregistrată de la începutul lunii aprilie este mult superioară declinului natural al producției, estimat de ANRE, la 3%, și a fost cauzată de prăbușirea consumului ca urmare a măsurilor de carantinare a economiei și populației, conform Profit.ro.

Scăderea consumului a dus la amplificarea dezechilibrului dintre cerere și ofertă, care a condus la o scădere accelerată a prețurilor. Prețurile gazelor de pe piețele spot, intraday și pentru ziua următoare, au coborât ambele pentru prima dată sub cel de 45,71 de lei/MWh, prețul din momentul liberalizării pieței gazelor, iar cele forward pentru luna următoare au coborât și ele sub 50 lei/MWh.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *