Renovarea energetică a clădirilor nu se mai poate opri la atingerea standardului nZEB. Următoarea etapă este transformarea clădirilor renovate în clădiri active, capabile să măsoare, să controleze și să optimizeze permanent consumul, producția și stocarea de energie în relație cu rețeaua. Aceasta a fost una dintre ideile relevante ale Forumului România Eficientă 2026, organizat de Energy Policy Group, cu sprijinul OMV Petrom, într-un dialog dedicat decarbonizării clădirilor și accesibilității locuirii în perspectiva anului 2030.

 

Discuția despre clădiri eficiente energetic a intrat într-o etapă mai concretă și mai exigentă. Dacă până acum accentul a fost pus, în mod firesc, pe renovare, izolare, reducerea consumului și atingerea standardelor nZEB, experiența proiectelor deja implementate arată că performanța reală a unei clădiri nu se termină la recepția lucrărilor. Ea începe, de fapt, în momentul exploatării.

Andrei Ceclan, președintele Societății Auditorilor și Managerilor Energetici din România, a atras atenția asupra unei evoluții care merită analizată atent: clădirile renovate aprofundat pot deveni consumatori importanți de electricitate, mai ales atunci când includ pompe de căldură, chillere, sisteme de ventilație și panouri fotovoltaice, dar nu dispun de un sistem integrat de management energetic. „Ceea ce se întâmplă acum cu renovarea aprofundată a clădirilor nZEB este că, în orașe, apar din nou nu siturile industriale, ci clădirile renovate, cu consumuri electrice comparabile cu cele ale unor situri industriale”, a spus Andrei Ceclan, referindu-se inclusiv la școli renovate în cadrul valului de renovare.

 

 

Observația nu pune sub semnul întrebării necesitatea renovării, ci arată că renovarea trebuie dusă mai departe. O clădire eficientă nu este doar o clădire izolată mai bine și echipată cu tehnologii noi. Este o clădire care poate măsura, integra și controla aceste tehnologii. În lipsa unui sistem coerent de management energetic, echipamentele performante pot funcționa fragmentat, pot genera costuri mai mari decât cele anticipate sau pot fi utilizate necorespunzător.

Exemplele menționate în cadrul Forumului arată că, în unele școli renovate, sistemele de ventilație sunt oprite din cauza zgomotului, ferestrele sunt deschise inclusiv iarna, iar sistemele BMS integrează doar parțial ventilația, răcirea sau pompele de căldură. În aceste condiții, standardul de proiectare nu garantează automat performanța în exploatare.

De aici rezultă nevoia unei noi tranziții: de la clădiri nZEB la clădiri active. În formularea lui Andrei Ceclan, clădirea activă este acea clădire care măsoară și controlează automat, printr-un sistem de management energetic, cât consumă, cât produce, cât stochează și cum interacționează cu rețeaua electrică.

Această schimbare de perspectivă este esențială într-un sistem energetic în care electrificarea consumului, integrarea pompelor de căldură, producția distribuită și flexibilitatea devin tot mai importante. Clădirile nu mai sunt doar consumatori finali. Ele pot deveni unități locale de consum, producție, stocare și flexibilitate, cu impact direct asupra rețelelor și asupra costurilor publice și private cu energia.

 

Performanța reală cere date, nu doar certificate

Trecerea la clădiri active readuce în centrul discuției problema datelor. România are nevoie de date despre fondul construit, dar mai ales de date utilizabile, actualizate și conectate cu deciziile publice. În lipsa lor, prioritizarea renovărilor, evaluarea economiilor reale și identificarea clădirilor cu cele mai mari probleme rămân exerciții incomplete.

Cătălin Lungu, președintele Ordinului Auditorilor Energetici din România, a explicat că, în elaborarea Planului Național de Renovare a Clădirilor, certificatele de performanță energetică au fost o sursă importantă de informații, dar calitatea și robustețea datelor rămân o problemă. Din peste 500.000 de certificate analizate, mai puțin de 100.000 au putut fi utilizate în procesul de modelare.

Această limitare arată de ce viitorul Registru Național Digital al Clădirilor poate deveni un instrument strategic. El ar urma să integreze informații despre performanța energetică, urbanism, risc seismic, economie circulară și alte caracteristici relevante ale clădirilor. Dar instrumentul va fi cu adevărat util doar dacă datele vor fi colectate, verificate, actualizate și folosite efectiv pentru politici publice.

Raul Pop, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a formulat direct miza acestei etape: datele nu reduc prin ele însele emisiile, dar arată cine trebuie să o facă și cine întârzie. Cu alte cuvinte, datele creează responsabilitate.

Aceasta este o schimbare importantă pentru sectorul clădirilor. În locul unor discuții generale despre ce trebuie făcut, România are nevoie de indicatori publici simpli și urmăriți constant: câte clădiri au fost identificate, câte au fost renovate, câte au produs economii reale, câte au sisteme funcționale de management energetic, câte au redus consumul și emisiile conform obiectivelor asumate.

În absența acestei transparențe, renovarea riscă să rămână un cumul de proiecte, nu un program național coerent.

 

Banii publici nu vor fi suficienți

Datele sunt importante și pentru un alt motiv: fără ele, nu poate fi construit un argument solid pentru mobilizarea finanțării private. În cadrul Forumului, mai mulți vorbitori au subliniat că obiectivele de renovare pentru 2030 și 2050 nu pot fi atinse doar prin bani publici.

Anca Ginavar, director în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a arătat că România are nevoie de aproximativ 30 de miliarde de euro doar pentru atingerea țintelor de renovare pentru 2030 și de peste 100 de miliarde de euro pentru obiectivele din 2050. În acest context, schemele de finanțare 100% nerambursabilă nu mai pot fi considerate suficiente.

Problema nu este doar fiscală, ci și de comportament al pieței. Raul Pop a explicat că promisiunea unor granturi poate bloca decizia de investiție: atunci când pe piață există așteptarea unor bani gratuiți, proprietarii ezită să contracteze credite sau să investească din resurse proprii.

Aceeași observație a fost susținută și de Alice Corovessi, director al Institute of Zero Energy Buildings din Grecia, care a vorbit despre experiența programelor elene de renovare. Grecia a reușit să creeze cerere prin programe publice de finanțare, dar întâmpină dificultăți atunci când încearcă să mute piața către instrumente bazate pe creditare, chiar și în condiții avantajoase.

Pentru România, este important de stabilit că viitorul renovării nu va putea fi construit exclusiv pe granturi. Va fi nevoie de combinații între bani publici, finanțare bancară, garanții, instrumente verzi, contribuții ale proprietarilor și sprijin tehnic. Iar pentru ca aceste mecanisme să funcționeze, beneficiile renovării trebuie exprimate nu doar în limbaj climatic, ci și economic: reducerea costurilor, creșterea valorii proprietății, confort, sănătate, siguranță și protecție față de volatilitatea prețurilor la energie.

 

Renovarea trebuie să includă siguranța structurală, patrimoniul și circularitatea

Un alt mesaj important al Forumului a fost că renovarea energetică nu poate fi tratată izolat. În multe cazuri, clădirile care au nevoie de eficiență energetică au nevoie și de consolidare seismică, modernizare funcțională, intervenții de siguranță la incendiu sau protejare a valorii istorice.

Theodor Bratoșin, cercetător colaborator EPG, a prezentat experiența unui plan local de renovare realizat în cadrul proiectului REDESIGN, la Sighetu Marmației. Exercițiul a arătat că planificarea este posibilă chiar și cu date incomplete, dar numai dacă limitele sunt recunoscute transparent. În cazul unor clădiri publice, datele energetice nu reflectau pe deplin realitatea din teren, iar unele imobile aveau probleme structurale sau funcționale care trebuiau integrate în decizia de renovare.

Aceeași complexitate apare și în cazul clădirilor istorice. Anca Ginavar a atras atenția că intervențiile strict energetice pot afecta patrimoniul dacă nu sunt însoțite de ghidaje tehnice și abordări adecvate. Clădirile de patrimoniu au, de multe ori, performanțe energetice scăzute, dar renovarea lor cere soluții diferite de cele aplicate fondului construit obișnuit.

Eugen Pănescu, vicepreședinte al Consiliului Arhitecților din Europa, a pus problema într-un cadru mai larg: demolarea și construcția de la zero sunt încă prea ușoare și prea ieftine, în timp ce renovarea și reutilizarea adaptivă a clădirilor rămân procese mai dificile, mai lente și mai costisitoare. Or, dacă obiectivul este reducerea amprentei de carbon pe întreg ciclul de viață al clădirilor, reutilizarea fondului existent trebuie să devină prima opțiune, nu excepția.

Aici se întâlnesc eficiența energetică, circularitatea și politicile urbane. Materialele rezultate din demolări nu ar trebui tratate doar ca deșeuri, ci ca resurse potențiale pentru o piață circulară. Dar această piață nu va apărea de la sine. Ea are nevoie de reglementări, cerere, standarde de calitate, responsabilități clare pentru producători și constructori și criterii de achiziții publice care să favorizeze materialele cu amprentă redusă de carbon.

 

ETS2 schimbă definiția vulnerabilității

Toate aceste teme converg spre o întrebare socială majoră: cine va putea suporta costurile tranziției și cine riscă să fie lăsat în urmă?

În cadrul panelului dedicat ETS2, discuția a arătat că vulnerabilitatea energetică trebuie înțeleasă mai larg decât până acum. Constantin Postoiu, coordonatorul departamentului de analiză a datelor din cadrul EPG, a explicat că cele mai sărace gospodării nu sunt neapărat cele care vor suporta direct cele mai mari costuri ale ETS2 prin factura la gaz sau prin prețul carburanților. Multe dintre ele nu folosesc gaz natural pentru încălzire și nu dețin autoturisme. Ele vor fi însă afectate indirect, prin creșterea prețurilor la bunuri și servicii, pe fondul costurilor mai mari cu energia și transportul.

Această distincție este esențială pentru proiectarea Fondului Social pentru Climă. Sprijinul nu trebuie orientat doar către consumatorii care apar deja în statisticile clasice ale vulnerabilității, ci și către gospodăriile care pot deveni vulnerabile rapid în contextul creșterii costurilor cu combustibilii fosili.

Laura Nazare, coordonatoarea campaniei de tranziție energetică a Bankwatch România, a subliniat că ETS2 obligă politicile publice să identifice gospodării care, în prezent, se descurcă, dar locuiesc în clădiri ineficiente, depind de gaz pentru încălzire și nu au resurse reale pentru renovare sau pentru trecerea la tehnologii curate. Aceste gospodării nu se regăsesc întotdeauna în definițiile tradiționale ale vulnerabilității.

Ruxandra Chirilă, director în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, a arătat că Planul Social pentru Climă urmărește o abordare echilibrată între transport, energie și clădiri, cu intervenții care să combine sprijinul direct pentru plata facturilor cu investiții structurale în renovare, tehnologii curate și reducerea dependenței de combustibili fosili. Important este ca sprijinul pe termen scurt să nu înlocuiască investițiile care reduc vulnerabilitatea pe termen lung.

 

De la proiecte-pilot la sistem

Forumul România Eficientă 2026 a confirmat că România a depășit etapa în care eficiența energetică a clădirilor putea fi discutată doar ca obiectiv tehnic sau climatic. Renovarea clădirilor este acum o temă de politică energetică, politică socială, politică urbană, finanțare publică și privată, competitivitate industrială și guvernanță locală.

Trecerea de la nZEB la clădiri active sintetizează această schimbare. Nu este suficient să renovăm mai mult. Trebuie să renovăm mai bine, să măsurăm rezultatele, să controlăm consumurile, să integrăm clădirile în sistemul energetic și să învățăm din proiectele deja implementate.

Următoarea etapă nu va fi definită doar de numărul clădirilor renovate, ci de calitatea performanței lor în exploatare. Iar această performanță va depinde de câteva condiții esențiale: date publice și interoperabile, management energetic real, finanțare mixtă, capacitate administrativă locală, competențe profesionale, reguli pentru circularitate și politici sociale capabile să ajungă la gospodăriile vulnerabile înainte ca acestea să fie împinse în criză.

În acest sens, clădirea activă nu este doar o formulă tehnică. Este imaginea unei noi etape a tranziției energetice în sectorul clădirilor: o etapă în care eficiența trebuie demonstrată, nu doar proiectată.