Acasă » Petrol și Gaze » Croația investeşte 180 mil. euro pentru majorarea capacităților de gaze

Croația investeşte 180 mil. euro pentru majorarea capacităților de gaze

energynomics

Croația va investi 180 de milioane de euro (182,32 milioane de dolari) pentru a construi un nou gazoduct şi pentru a majora semnificativ capacitatea terminalului său de gaze naturale lichefiate (GNL), în încercarea de a-şi asigura livrările de gaze, a anunțat Executivul de la Zagreb, transmite Reuters.

Ţările europene, puternic dependente de gazele ruseşti, încearcă să-şi diversifice sursele de aprovizionare, în urma invadării Ucrainei de către Moscova.

Un nou gazoduct, al cărui cost este estimat la 155 milioane de euro, va lega oraşele Zlobin şi Bosiljevo, în nord-vestul țării. Capacitatea GNL în insula KrK de la Marea Adriatică va creşte la 6,1 miliarde metri cubi (bcm) de gaz anual, de la 2,6 miliarde bcm, potrivit Agerpres.

Guvernul a luat o decizie strategică privind asigurarea livrărilor de gaze, poziționând-se ca lider energetic în regiune, a declarat ministrul Energiei, Davor Filipovic, conform agenției croate de presă Hina.

Executivul va folosi fondurile europene şi bani de la buget pentru a finanța proiectele, a adăugat Filipovic.

Terminalul plutitor de GNL din Krk, care a devenit operațional în ianuarie 2021, diversifică aprovizionarea pentru Croația, dar şi pentru alte state din centrul Europei, inclusiv Ungaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *