Acasă » Electricitate » Craiova: Distribuţie Oltenia a finalizat instalarea a peste jumătate din cele 10.000 de contoare inteligente

Craiova: Distribuţie Oltenia a finalizat instalarea a peste jumătate din cele 10.000 de contoare inteligente

25 mai 2020
Electricitate
energynomics

Distribuţie Oltenia a continuat proiectele sale de contorizare inteligentă şi în perioada stării de urgenţă și a finalizat montarea a peste 5.000 de contoare inteligente din totalul celor prevăzute în proiectul de 10.000 de contoare prevăzut pentru Craiova, a anunțat compania.

Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POIM 201 – 2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon.

Contoarele montate în Municipiul Craiova folosesc tehnologia PLC (Power Line Communication) care transmite datele măsurate prin însăşi reţeaua de distribuţie a energiei electrice, operată de DEO, fără costuri suplimentare din partea consumatorilor de energie electrică.

Totodată, operatorul de distribuţie şi-a perfecţionat formula succesului în domeniul contorizării inteligente prin adoptarea unor soluţii digitale noi, componente ale sistemuluide măsurare inteligentă, testând şi implementând în aria să operaţională:

Sistemul MDC (sistem de colectare a datelor măsurate) asigură colectarea datelor de la mai multe tipuri de contoare inteligente, şi va fi utilizat pentru administrarea a aproximativ 450 000 de contoare inteligente, atât ale utilizatorilor industriali, agenţilor economici mici, cât şi ale consumatorilor casnici.

Sistemul MDM (sistem de management al datelor măsurate) va procesa datele a 1,4 milioane de contoare, dintre care 450 000 vor fi contoare inteligente, cu posibilitate de extindere la 1,1 milioane de contoare inteligente.

Calendarul de implementare al proiectelor de contorizare inteligentă marca Distribuţie Oltenia este următorul:

  • 2020 – 31.236 contoare inteligente;
  • 2021 – 83.332 contoare inteligente;
  • 2022 – 83.549 contoare inteligente;
  • 2023 – 83.585 contoare inteligente;
  • 2024 – 98.767 contoare inteligente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *