Acasă » Electricitate » Costurile de producție mici din România duc la exporturi masive de electricitate subvenționată

Costurile de producție mici din România duc la exporturi masive de electricitate subvenționată

5 octombrie 2015
Electricitate
energynomics

De când au început rafalele de vânt în toată România, preţul energiei de pe PZU (Piaţa Zilei Următoare operată de OPCPM – n.r.) s-a prăbuşit, iar România face exporturi masive de electricitate subvenţionată de noi toţi prin sistemul certificatelor verzi, conform economica.net.

Dacă în 27 septembrie, energia în bandă (cea mai uzuală) se putea cumpăra cu 33 de euro/MWh, vineri, acelaşi tip de energie costa 20 de euro/MWh, o scădere de 35% a preţului. Potrivit datelor de pe OPCOM, în timp ce preţul energiei de pe bursa din România a scăzut dramatic, pe bursele cu care piaţa din România este legată, Ungaria, Cehia şi Slovacia, preţul a crescut. Astfel, dacă în 27 septembrie energia în bandă costa în respectivele piețe circa 30 de euro/MWh, vineri costa între 38 şi 43 de euro/MWh.

Practic, odată cu funcţionarea la turaţie maximă a miilor de mori de vânt din ţară, România a devenit cea mai ieftină piaţă din regiune. Tot pe cale de consecinţă, energia ieftină produsă de eolienele din România este masiv exportată către vecini, Ungaria, Bulgaria, Serbia, şi mai departe către Cehia sau Slovacia. Iar acest lucru se vede şi pe datele Transelectrica. Exporturile orare de energie ale traderilor din România au urcat până la 1.300 -1.400 MW, faţă de circa 800 – 1.000 MW, cu trei zile în urmă. Circa 60% din toată producţia de energie eoliană s-a exportat, având în vedere că producţia orară a ajuns la 2.300 de MW, pre primul loc în topul producătorilor de curent din România, în aceste zile.

Potrivit lui Octavian Lohan, directorul Dispeceratului Energetic Naţional, aproape toată energia care se exportă din România este energie „verde”. Explicaţia este simplă: este cea mai ieftină. Toată populaţia României şi toate firmele plătesc în factura la curent certificate verzi, care reprezintă o subvenţie pentru regenerabile. Prin urmare, administratorii de parcuri eoliene şi fotovoltaice îşi permit să vândă la preţuri mici şi foarte mici energie. Spre exemplu, joi, de la ora 01.00 până la ora 05.00, energia s-a vândut cu preţuri între 0,23 şi 0,73 euro/MW.

Cu cea mai ieftină energie din regiune, România a devenit furnizor pentru toţi vecinii. Un lucru bun, la prima vedere, numai că această performanţă se face pe banii noştri. În acelaşi timp însă, ceilalţi producători de energie, complexurile energetice, Hidroelectrica, Nuclearelectrica vând mai puţin şi la preţuri mai mici, aproape de costurile de propducţie. Pentru că este atât de multă energie ieftină în piaţă, energia termo, nucleară sau chiar hidro nu prea mai mare căutare. Acest lucru se poate vedea şi pe OPCOM, unde majoritatea contractelor scoase la licitaţie de producătorii clasici nu s-au câştigat, din lipsă de ofertanţi.

Un comentariu la „Costurile de producție mici din România duc la exporturi masive de electricitate subvenționată”

  1. Priviti o factura de energie electrica . O sa observati ca tariful componentei din piata concurentiala este mai mare decat cel reglemetat. Cel reglementat este aprobat pe costurile real-justificate plus beneficiu 5% … DECI PRETURILE NU S-AU PRABUSIT ASA CUM AFIRMATI MAI SUS … EXISTA O ALTA EXPLICATIE ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *