Acasă » Petrol și Gaze » Consumul de carburanți crește, România importă tot mai mult țiței

Consumul de carburanți crește, România importă tot mai mult țiței

25 februarie 2018
Explorare și producție
energynomics

Consumul de carburant auto a crescut semnificativ anul trecut, ca urmare a creşterii economice, iar rafinăriile au avut nevoie de mai mult petrol pentru a alimenta piaţa. Şi cum petrolul românesc este din ce în ce mai puţin, importurile au crescut.

Cererea de carburanţi s-a majorat semnificativ anul trecut, cu 6,7%, ca urmare a creşterii economice a României şi suplimentării parcului auto al ţării cu 630.000 de maşini, potrivit estimărilor prezentate de Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, cel mai mare jucător de pe piaţa carburanţilor. Tot ea a spus că, anul trecut, în România s-au deschis 44 de noi staţii de distribuţie a carburanţilor, conform economica.net.

În aceste condiţii, vânzările de carburanţi ale principalilor jucători de pe piaţă au crescut semnificativ. OMV Petrom, care operează lanţurile Petrom şi OMV a raportat o creştere a vânzărilor de carburanţi retail (prin staţii), de 6,9% faţă de anul trecut. De asemenea, Rompetrol, al doilea jucător de pe piaţa, a anunţat, la rândul său o creştere de 13% a vânzărilor totale (whoesale şi retail), de la 1,88 milioane de tone, în 2016, la aproape 2,13 milioane de tone, anul trecut. Lukoil, numărul trei de pe piaţă, nu a anunţat rezultatele, iar Mol, ultimul dintre marii jucători, a spus că în România vânzările sale de motorină prin reţeaua de benzinării au crescut cu 10%, iar cele de benzină au rămas relativ constante.

România mai are trei rafinării mari, iar cele mai mari două dintre ele şi-au prezentat rezultatele operaţionale şi financiare. Sectorul de rafinare a crescut, alimentând cererea tot mai mare de carburanţi de pe piaţa internă, alături de exporturi. Petromidia, cea mai mare rafinărie a ţării, deţinută de grupul Rompetrol-KMGI, a procesat anul trecut, 5,66 milioane de tone de petrol, cea mai mare cantitate din istoria ei, cu 5% peste nivelul anului 2016,ceea ce a condus la producţii istprice de benzină, motorină şi GPL, pe fondul unui grad de disponibilitate operaţională de 93%.

Petrobrazi, a doua rafinărie din ţară, deţinută de OMV Petrom, a raportat la rândul ei o creştere de cantităţilor de petrol procesate de 6%, până la 4,48 milioane de tone anul trecut, în condiţiile în care rata de utilizare a rafinăriei a crescut de la 89% în 2016 la 93% anul trecut. Petrotel Ploieşti, a treia rafinărie mare din România, deţinută de compania rusă Lukoil, nu şi-a prezentat rezultatele.

România este producător de petrol, dar cantităţile extrase, oricum din ce în ce mai mici pe fondul depletării zăcămintelor din care se extrage ţiţei şi de 100 de ani, nu ajung nici măcar pentru a asigura necesarul Petrobrazi, rafinăria deţinută de OMV Petrom, singurul producător de petrol din România. Potrivit companiei, producţia totală de hidrocarburi a scăzut anul trecut cu 4%,şi până şi Petrom a fost obligată să importe petrol, din ce în ce mai mult. Dacă în 2016, valoric, importurile de petrol făcute prin divizia de trading a grupului OMV (OMV Supply and Trading Limited) au fost de doar 309 milioane de lei, în 2017 acestea au ajuns la 1,06 miliarde de lei.

Petromidia importă la rândul său aproape tot petrolul pe care îl rafinează de la compania-mamă din Kazahstan, Kaz Munai Gas, iar Petrotel aduce petrolul din Rusia.

În acest context, Institutul Naţional pentru Statistică a anunțat că importurile de ţiţei au crescut anul trecut cu 3% faţă de 2016, până la 7,75 milioane de tone echivalent petrol, în condiţiile în care, potrivit aceleiaşi surse, producţia de petrol a scăzut cu 4,4%, până la 3, 42 milioane de tone echivalent petrol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *