Acasă » Petrol și Gaze » Concurența analizează preluarea Valt și Sergeant Marine de către Vitol Bitumen

Concurența analizează preluarea Valt și Sergeant Marine de către Vitol Bitumen

12 aprilie 2019
Petrol și Gaze
Energynomics

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Vitol Bitumen Investments BV din Olanda preia companiile Valt BV, Olanda, și Sargeant Marine Bitumen SRL, arată un comunicat.

Valt BV este activă în domeniul stocării, comercializării și transportului de bitum, a produselor din bitum, combustibilului şi altor produse derivate.

Sargeant Marine Bitumen SRL, deţinută de Valt BV, desfăşoară activităţi legate de comercializarea bitumului.

Compania Valt BV este deţinută, în prezent, de Vitol Bitumen Investments BV şi Sargeant Marine Cooperatief UA, Olanda. După finalizarea tranzacţiei, Vitol Bitumen Investments BV va deține toate acțiunile Valt BV. Vitol Bitumen Investments BV este o companie activă în domeniile tranzacționării, rafinării, depozitării, distribuției și comerțului cu ulei mineral, combustibil bio și alte produse din ulei mineral.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *