Acasă » Interes general » Concurența a autorizat preluarea GI Industrial Holding de către Baxi, Rcapital și Kynvest

Concurența a autorizat preluarea GI Industrial Holding de către Baxi, Rcapital și Kynvest

29 septembrie 2023
Interes general
energynomics

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care BAXI S.p.A., RCapital S.R.L. și Kynvest S.R.L. preiau G.I. Industrial Holding S.P.A. și filialele sale: G.I. Middle East FZE -DMCC, G.I. Industrial Asia Holding SDN, BHD și GIMEX Zrt.

Baxi S.p.A., Italia, parte din Grupul BDR Thermea, este specializată în producerea și comercializarea sistemelor de încălzire și răcire destinate, în principal, pentru uz rezidențial și comercial. În România, distribuția produselor Grupului BDR Thermea se realizează prin distribuitorul național BDR Thermea România. G.I. Industrial Holding S.p.A., din Italia, produce echipamente de ventilație și frigorifice.

RCapital și Kynvest, din Italia, se implică în activitățile administrative ale grupului G.I. Industrial Holding S.P.A., din care fac parte.

În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *