Acasă » Interes general » Companiile de sub autoritatea Ministerului Energiei au raportat pierderi cumulate de 4,2 miliarde de lei în ultimii trei ani

Companiile de sub autoritatea Ministerului Energiei au raportat pierderi cumulate de 4,2 miliarde de lei în ultimii trei ani

13 octombrie 2016
Dezvoltare profesională
energynomics

Ministerul Energiei a comunicat nivelul cumulat al pierderilor înregistrate de companiile din subordine, în ultimii trei ani. În total, este vorba despre 4,2 miliarde de lei, un indicator cuantificabil al lipsei de performanţă economică a unora dintre companiile energetice de stat.

Ministerul a organizat la începutul acestei săptămâni o sesiune de informare pentru angajații ministerului cu privire la Avertizorul de Integritate, în cadrul programului „Transparență în Energie” derulat de minister alături de nouă organizații neguvernamentale partenere. Programul „Transparență în Energie” își propune să identifice și să implementeze o serie de instrumente care să eficientizeze activitatea economică a companiilor.

2015

Astfel, în anul 2015, trei companii cu capital majoritar de stat aflate sub autoritate au raportat pierderi totale de 2.790.745.042 de lei. Este vorba despre companiile Complexul Energetic Oltenia, Regia Autonomă de Activități Nucleare și Complexul Energetic Hunedoara. Concret, pentru anul 2015, Complexul Energetic Oltenia a raportat pierderi de 960.856.433 de lei; Regia Autonomă pentru Activități Nucleare a raportat pierderi în valoare de 168.276.631 de lei; iar Complexul Energetic Hunedoara a înregistrat pierderi de 1.661.611.978 de lei.

Ministerul precizează că pentru Compania Națională a Uraniului încă nu s-au aprobat situațiile financiare pentru anul 2015.

2014

În anul 2014, au fost raportate pierderi totale de 1.236.733.240 de lei. Companiile care au raportat pierderi în anul 2014 sunt: Complexul Energetic Oltenia – 693.635.725 de lei; Compania Națională a Uraniului – 104.718.078 de lei; RATEN – 86.070.524 de lei; Complexul Energetic Hunedoara – 352.308.913 de lei.

2013

În anul 2013, au fost raportate pierderi de 210.724.102 de lei. Companiile care au raportat pierderi în 2013 sunt: Complexul Energetic Hunedoara – 147.644.355 de lei, și Electrocentrale Grup – 63.079.747 de lei.

În cadrul unui curs susținut de Iulia Coșpănaru, Director adjunct al Transparency International Romania, s-a discutat despre mecanismele avertizorului de integritate, dar și despre subiecte adiacente precum etica în sectorul intreprinderilor de stat, managementul eticii și al integrității și consilierul de etică.

Avertizor de integritate

„Avertizarea de integritate reprezintă raportarea sau furnizarea în interes public de informații de care o persoană ia cunoștință în timpul defășurării activității sale profesionale, privind acele acțiuni sau omisiuni care reprezintă o amenințare la adresa sau care prejudiciază interesul public. Avertizarea de integritate, ca instrument, are rol principal de prevenție, nu se constituie într-un instrument de șantaj și nici nu îl expune pe cel care furnizează o astfel de sesizare. Ea are menirea de a proteja interesul public. Această sesizare vine de la o persoană din interiorul sistemului, din interiorul instituției”, a declarat Iulia Coșpănaru, Directorul adjunct Transparency International Romania.

Cifra neagră a criminalității

Totodată, în cadrul workshopului s-a pus accentul pe identificarera riscurilor și căutarea celor mai bune soluții de remediere a unor posibile cazuri de corupție. „Există ceea ce se numește cifra neagră a criminalității, acele situații care nu sunt niciodată descoperite, niciodată identificate, pentru că nu are cine să le scoată la iveală. În lipsa unui avertizor de integritate, respectiv a unei persoane responsabile care să spună ce se întâmplă în spatele ușilor închise, ele rămân total necunoscute. Importantă este identificarea riscurilor pe care aceste situații le generează și căutarea soluțiilor de remediere pentru ca riscurile să fie limitate sau chiar înlăturate”, a adăugat Iulia Coșpănaru.

În cadrul proiectului „Transparență în Energie”, au mai fost organizate un workshop pe tema Datelor deschise (Open-data) și o întâlnire cu reprezentanți din conducerea companiilor energetice aflate în subordinea Ministerului Energiei la care au participat și reprezentanți ai societății civile, pentru prezentarea proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *