Acasă » Electricitate » CITR: Hidroserv este pregătită de reorganizare

CITR: Hidroserv este pregătită de reorganizare

18 octombrie 2019
Electricitate
Energynomics

Bogdan Tudorache

Casa de Insolvență Transilvania a emis un comunicat conform căruia Hidroserv este pregătită pentru intrarea în reorganizare. În acest moment, compania se află într-o situație stabilă, de breakeven, în urma derulării unui proces de restructurare, inclusiv a personalului, susțin oficialii CITR.

În acest context, strategia de reorganizare a Hidroserv SA avută în vedere de CITR presupune valorificarea activelor excedentare care nu contribuie la activitatea curentă, continuarea activității de mentenanță în urma încheierii unui nou acord cadru cu Hidroelectrica și participarea la proiecte viitoare de investiții pentru modernizarea hidroagregatelor, inițiate de sus-menționata companie.

„Suntem pregătiți pentru depunerea unui plan de reorganizare al Hidroserv SA până la finalul anului, iar capacitatea operațională a societății, personalul supra-calificat și încheierea unui nou acord cadru vor crea premisele necesare restructurării societății. În perioada următoare vor începe negocierile cu Hidroelectrica pentru încheierea unui nou acord cadru care să prevadă prestarea serviciilor de mentenanță de către Hidroserv și care este imperios necesar pentru succesul redresării companiei”, a spus Adrian Lotrean, senior partner, CITR.

Redresarea Hidroserv este importantă pentru Sistemul Energetic Național (SEN), apariția unor avarii ale echipamentelor putând antrena pierderi semnificative și cu impact pentru sectorul energetic. Un nou acord cadru, pentru o perioadă de încă patru ani, va permite și îmbunătățirea condițiilor de lucru ale salariaților companiei, ceea ce va contribui la păstrarea în companie a unui personal competent și calificat pentru astfel de lucrări strategice, au adăugat oficialii CITR.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *