Acasă » Petrol și Gaze » Chiriţoiu: Piaţa carburanţilor, oligopol dominat de un mare jucător

Chiriţoiu: Piaţa carburanţilor, oligopol dominat de un mare jucător

5 aprilie 2019
Petrol și Gaze
energynomics

Consiliul Concurenţei a finalizat ancheta pe piaţa carburanţilor, iar concluzia este că, pe acest segment, concurenţa este redusă şi există un mare jucător care stabileşte preţul, a declarat, joi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

„Investigaţia este finalizată şi urmează să fie redactat documentul pe care să îl postăm pe site, lucru care se va întâmpla peste câteva săptămâni. Ce facem acum este să confidenţializăm, să scoatem nume de persoane, cifre prea exacte. Vă vom da intervale, pentru a nu devoala secrete comerciale”, a spus el, conform Agerpres.

Raportul va cuprinde o radiografie a sectorului şi câteva recomandări.

„Nu este o investigaţie în care să aplicăm sancţiuni, ci prin care vrem să înţelegem funcţionarea pieţei şi totul se învârte în jurul faptului că avem o structură care nu e predispusă la concurenţă. Avem câţiva actori mari, dar unul dintre ei are jumătate din piaţă, deci nu este o structură de piaţă echilibrată în care sunt mai mulţi jucători cu ponderi relativ egale care se concurează, ci un jucător foarte mare, care stabileşte preţurile, şi unii mai mici care îl urmează şi atunci toată ideea este cum putem face să îmbunătăţim această structură a pieţei. Minuni n-o să fie, n-o să putem desface ceea ce s-a făcut la momentul privatizării”, a adăugat Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, companiile sunt libere să stabilească orice preţ consideră ele şi concurenţa este cea care nu le lasă să pună un preţ mare, ca să nu-şi piardă clienţii.

„Deci nu bunăvoinţa, nu dragostea faţă de consumatori opreşte creşterea preţului, ci faptul că nu te lasă piaţa. La petrol nu suntem în situaţia asta, pentru că nu avem o structură concurenţială”, a susţinut oficialul Concurenţei.

Întrebat dacă există măsuri care să poată fi luate pentru scăderea preţurilor, el a arătat că sunt măsuri care pot creşte, treptat, concurenţa.

„O structură mai echilibrată a pieţei ar trebui să ducă la o reducere a preţurilor, dar nu este nimic ce se va întâmpla de azi pe mâine”, a subliniat Chiriţoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *