Acasă » Termo » Minerit » CEO acoperă până la 30% din producţia de energie a României

CEO acoperă până la 30% din producţia de energie a României

19 ianuarie 2016
Minerit
energynomics

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a funcționat din iulie 2015 până acum cu 10-12 grupuri energetice, la o putere medie orară cuprinsă între 2.000 și 2.900 MW. Prin acești parametri, acoperă 30% din producția de energie și asigură servicii de sistem orare de circa 220 MW, arată un comunicat de presă al companiei.

“CEO a intrat în perioada de iarnă cu stocuri mai mici decât în anii anteriori datorită creşterii producţiei de energie electrică în 2015 peste valoarea planificată, precum şi din cauza deficienţelor apărute în procesul de exproprieri pentru asigurarea fronturilor de lucru în zona carierelor Jilţ Nord, Jilţ Sud, Roşia, Pinoasa etc. Pentru menţinerea unui stoc de cărbune care să susţină funcţionarea fără probleme a grupurilor energetice, respectiv pentru asigurarea ritmicităţii încărcărilor/descărcărilor navetelor de cărbune în această perioadă, s-a dispus implicarea personalului din alte zone de activitate (mentenanţă, administrativ, de servire generală), precum şi suplimentarea cu personal de prestări servicii de la MINPREST SERV. Conducerea companiei ţine să mulţumească tuturor celor implicaţi pentru eforturile depuse, cărbunele dovedind permanent că este cea mai sigură sursă de producere a energiei electrice, indiferent de condiţiile atmosferice”, menţionează comunicatul respectiv.

CEO solicită, încă o dată, sprijinul autorităţilor pentru urgentarea adoptării hotărârilor de guvern în scopul declanşării procedurilor de expropriere şi în vederea deschiderii de noi cariere.

Greenpeace reclamă la Garda de Mediu repornirea unui grup energetic

În contrapartidă, organizațiile de mediu Greenpeace şi Bankwatch au sesizat Garda de Mediu Gorj deoarece firma de stat a repornit grupul 7, localizat în Termocentrala Turceni care nu mai are autorizaţie de mediu.

Grupul energetic menționat ar fi avut din 2006 o scutire de la îndeplinirea obligaţiilor legale de reducere a poluării, sub forma unui angajament de a mai funcţiona doar 20.000 de ore începând cu 2008, până cel târziu la 31 decembrie 2015, susțin reprezentanții celor două organizații. Limita maximă de funcționare ar fi fost atinsă în 2014.

„Grupul 7 nu mai poate fi pus în funcţiune decât dacă au loc investiţii pentru conformarea cu standardele de mediu aplicabile unei termocentrale noi şi numai după revizuirea autorizaţiei integrate de mediu pentru termocentrala Turceni în ansamblu. Complexul Energetic Oltenia (CEO) a solicitat deja revizuirea autorizaţiei pentru Turceni, în decembrie 2015, pentru a încerca să evite din nou conformarea cu normele de poluare, practic prin redenumirea instalaţiei de ardere. În orice caz, punerea în funcţiune înainte de emiterea unei autorizaţii integrate de mediu revizuite încalcă prevederile legale”, se mai arată în comunicat.

„Asociaţia Bankwatch România a cerut în instanţă anularea autorizaţiei integrate de mediu pentru Termocentrala Turceni în decembrie 2014, neregulile acesteia fiind legate în principal de baza legislativă veche, standardele de emisii folosite şi lipsa unei evaluări a impactului asupra mediului. În primă instanţă acţiunea a fost respinsă, dar recursul este în judecare. În ceea ce priveşte redenumirea Unităţii 7, un artificiu prin care aceasta să beneficieze în continuare de derogări, Bankwatch România a transmis în decembrie 2015 o sesizare către Comisia Europeană, fiind încălcate, din perspectiva noastră, patru directive şi am cerut cercetarea acestui potenţial caz de infringement”, a spus Alexandru Mustaţă, coordonator de campanii în cadrul Bankwatch România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *