Acasă » Petrol și Gaze » CE: Sancțiunile nu vor împiedica trimiterea la Moscova a turbinei Siemens

CE: Sancțiunile nu vor împiedica trimiterea la Moscova a turbinei Siemens

5 august 2022
Petrol și Gaze
energynomics

Comisia Europeană (CE) a dat asigurări vineri că sancțiunile occidentale contra Rusiei nu vor împiedica trimiterea la Moscova a turbinei Siemens Energy, necesară pentru creşterea capacității gazoductului Nord Stream, care duce gaz rusesc în Germania şi care în prezent funcționează la capacitate redusă, relatează agenția EFE.

„Nu există nimic în sancțiuni care să interzică ajungerea în Rusia a turbinei Siemens. Orice altceva se va spune pe acest subiect este pur şi simplu incorect”, a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer, la o conferință de presă.

Reacția Executivului comunitar vine după ce reprezentanți ai gigantului rus Gazprom au declarat săptămâna aceasta că sancțiunile occidentale fac imposibilă ajungerea turbinei la stația de comprimare Portovaya a gazoductului Nord Stream, care continuă să funcționeze la numai 20% din capacitate, conform Agerpres.

„Este doar o scuză”, a adăugat purtătorul de cuvânt al CE, care a reamintit că Bruxelles-ul a acuzat în mod repetat Rusia de faptul că „face şantaj cu gazele”.

Comisia susține că „sancțiunile nu afectează bunurile sau tehnologiile legate de industria sau transportul de gaze naturale în UE” şi că „Nord Stream nu este supus niciunei sancțiuni”, a precizat purtătorul de cuvânt pentru Concurență, Arianna Podesta.

Executivul comunitar îl completează astfel pe cancelarul german, Olaf Scholz, care a vizitat săptămâna aceasta fabrica Siemens Energy din Muhlheim (vestul Germaniei), unde se află turbina, şi a dat asigurări că aceasta „este pregătită pentru a fi transportată”.

Gazprom a suspendat complet furnizările de gaze timp de zece zile, în iulie, argumentând că erau necesare lucrări de mentenanță şi că lipseşte o turbină.

Furnizările au fost reluate, însă la numai 20% din capacitatea gazoductului, iar Moscova insistă să argumenteze prin „probleme tehnice”, scrie EFE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *