Acasă » Termo » CE Oltenia reia ideea privatizării prin listarea a circa 15% din acțiuni

CE Oltenia reia ideea privatizării prin listarea a circa 15% din acțiuni

17 iulie 2019
Cogenerare
Bogdan Tudorache

CE Oltenia reia ideea privatizării prin listarea a aproape 15% din acțiuni la Bursa de Valori, conform unui document consultat de energynomics.ro.

Astfel, CE Oltenia convoacă adunarea generală extraordinară pentru data de 12 august, urmând ca în cadrul acesteia să decidă și asupra altor valorificări de active sau acțiuni în instanță asupra debitorilor.

În cadrul convocatorului se prevede re-mandatarea consorțiului format în 2013 de Swiss Capital și BRD pentru intermedierea privatizării prin ofertă publică de majorare de capital social pentru ”12% din capitalul social, la care se adaugă acțiuni nou-emise reprezentând până la 3,29% din capitalul social, nesubscrise de acționarii privați existenți”.

Acționarii au cerut prezentarea factorilor de blocaj în calea privatizării, proces lansat, de altfel, în 2013 și întrerupt între timp.

În același timp, managementul va prezenta situația la zi privind stadiul achiziționării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră CO2 (de tip EUA), ”informare solicitată de acționarul majoritar”, adică de guvern prin ministerul Economiei. În prezent capitalul social este de doar 280 milioane euro. Acționarii sunt statul român, reprezentat prin ministerul Economiei (77,15%), Fondul Proprietatea (21,56%), ELCEN – Electrocentrale Grup (0.84%) și compania de Închidere și Conservare Mine (0.44%).

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *