Acasă » Interes general » CE a aprobat fuziunea de 80 mld. dolari dintre Linde și Praxair

CE a aprobat fuziunea de 80 mld. dolari dintre Linde și Praxair

22 august 2018
Interes general
energynomics

Comisia Europeană a aprobat condiționat fuziunea giganților din industria gazelor Linde și Praxair, companii prezente și în România.

Fuziunea dintre germanii de la Linde și americanii de la Praxair, numărul doi, respectiv, trei mondial, va crea cel mai mare jucător pe piața gazelor industriale, cu o valoare de piață de circa 80 de miliarde de dolari și venituri anuale de aproximativ 30 miliarde de dolari.

Ambele companii au operațiuni și în România. Comisia Europeană a deschis, în februarie, o investigație privind fuziunea celor două companii, invocând îngrijorări legate de limitarea concurenței în ceea ce privește furnizarea de gaze esențiale, precum oxigenul și heliu, conform profit.ro.

Pentru a putea finaliza fuziunea plănuită, cele două companii au acceptat să facă unele concesii, astfel încât Comisia a decis să aprobe tranzacția.

În acest sens, Praxair s-a angajat să vândă operațiunile din Europa și să cedeze participația minoritară pe care o deține la joint venture-ul italian SIAD, prin care gigantul german este prezent pe piața din România.

Participația Praxair la compania mixtă SIAD va reveni partenerului Flow Fin, care deține în prezent, potrivit presei italiene, un pachet de 66% din acțiuni.

Totodată, două companii s-au angajat să renunțe la contracte privind aprovizionarea cu heliu, suplimentar celor legate de vânzarea operațiunilor Praxair în Europa. În contextul în care s-a angajat să renunțe activele europene, Praxair ajuns, în iulie, la un acord privind vânzarea majorității operațiunilor din Europa către japonezii de la Taiyo Nippon Sanso, care va plăti 5 miliarde de euro (5,85 miliarde dolari) pentru achiziția operațiunilor Praxair din Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania și Suedia, cu afaceri consolidate de 1,3 miliarde de euro în 2017 și aproximativ 2.500 de angajați.

Cei doi giganți așteaptă acum acordul autorităților americane. În încercarea de a convinge factorii de decizie din SUA să aprobe tranzacția, Linde a agreat vânzarea unor active din Statele Unite în valoare de 3 miliarde de dolari către germanii de la Messer și fondul de private equity CVC.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *