Acasă » Petrol și Gaze » CE a aprobat achiziţia Borealis de către OMV

CE a aprobat achiziţia Borealis de către OMV

12 august 2020
Petrol și Gaze
Energynomics

Comisia Europeană a aprobat, conform reglementărilor UE privind fuziunile, achiziţionarea producătorului de mase plastice Borealis AG de către OMV Aktiengesellschaft (OMV), ambele din Austria, se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Comisia Europeană a ajuns la concluzia că propusa tranzacţie nu ridică probleme de concurenţă ţinând cont că OMV deţine deja o participaţie la Borealis şi că suprapunerile orizontale şi verticale între activităţile celor două companii sunt limitate.

Tranzacţia a fost analizată conform procedurii simplificate privind evaluarea fuziunilor, a informat Executivul comunitar, conform Agerpres.

Înainte de criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19), OMV a semnat cu Mubadala un acord privind majorarea la 75% a participaţiei sale deţinute la Borealis, într-o tranzacţie evaluată la 4,68 miliarde de dolari. Este cea mai mare tranzacţie din istoria OMV, apreciază analiştii, şi va întări poziţia companiei în industrie şi în Orientul Mijlociu.

Mubadala, fondul suveran de investiţii din Abu Dhabi, deţine 64% din Borealis, în timp ce participaţia OMV este de 36%. La rândul său, Mubadala este al doilea mare acţionar al OMV, după statul austriac.

Autor: Energynomics

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *