Oil Terminal acordă dividende în valoare de 14,22 de milioane de lei
Acționarii Oil Terminal Constanţa, cel mai mare operator în vehicularea produselor petroliere de la Marea Neagră, au aprobat în cadrul…
Acționarii Oil Terminal Constanţa, cel mai mare operator în vehicularea produselor petroliere de la Marea Neagră, au aprobat în cadrul…
Golden Pass, o companie americană care operează un terminal de gaz natural lichefiat (GNL) în statul Texas, a obținut o…
OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din sud-estul Europei, a aprobat în cadrul Adunării Generale Ordinare a…
Alexei Miller, directorul general al Gazprom, a anunțat că un nou gazoduct, care va lega depozitele de gaze din zona…
Cea mai mare companie petrolieră din România, OMV Petrom, estimează ca până la finalul acestui an să obțină 100 de…
Bursa Română de Mărfuri (BRM), a anunțat că nivelul volumelor tranzacționate pe platformele electronice pe care BRM le administrează și…
Adunările generale ale acționarilor companiilor cu acționar majoritar de stat Nuclearelectrica și Romgaz au adus schimbări predictibile, conform analiștilor. Astfel,…
Partenerii occidentali ai gigantului rus de gaze Gazprom au convenit luni asupra finanțării conductei Nord Stream 2, în valoare de…
Halliburton a raportat profituri și venituri trimestriale care au depășit estimările analiștilor, pe fondul creșterii activității de foraj în America…
OMV, proprietarul Petrom, a dat în judecată România, la Curtea Internaţională de Arbitraj, pentru că statul român nu a respectat…
România a importat, în primele două luni din 2017, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 481.100 tone echivalent petrol…
Compania națională de petrol și gaze din Kazakhstan, KazMunayGaz, acționarul majoritar de la KMG International (fostul Rompetrol Group), a anunțat…
Un grup de 11 procurori-general republicani protestează împotriva unei anchete ce vizează Exxon Mobil Corp. și o posibilă încălcare a…
LUKOIL Lubricants East Europe, filiala LUKOIL Lubricants Company, a produs și a vândut în anul 2016 peste 1 milion de tone…
Cele mai bune trei investiţii de la începutul anului sunt acţiunile Oil Terminal (OIL), companie listată pe segmentul principal al…
Toate propunerile Ministerului Energiei pentru Consiliile de Supraveghere și de Administrație ale companiilor Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz sunt provizorii, pentru…
Enel a anunțat intrarea pe piața de furnizare a gazelor naturale cu oferte special concepute pentru a oferi predictibilitate clienților…
Bulgaria ar putea câștiga de pe urma unei înțelegeri anti-trust dintre Comisia Europeană și gigantul rus Gazprom, dar experții se…
Grupul petrolier american Exxon Mobil a refuzat să comenteze informaţiile apărute în media potrivit cărora încearcă să obţină aprobarea guvernului…
Cu 92 de angajaţi în România şi sediul la Ploieşti, LUKOIL Lubricants East Europe aniversează un deceniu de existenţă cu…
Bursa Română de Mărfuri (BRM) ar putea fi eliminată ca piață de desfacere în avantajul OPCOM, se arată într-un comunicat…
Premierul Sorin Grindeanu a discutat, miercuri, 19 aprilie, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii companiei Carlyle Group, despre dezvoltarea investiţiilor acestei…
Pe 20 aprilie, prețul mediu al unui litru de Gaz Petrolier Lichefiat (GPL) a înregistrat la stațiile din România cel mai…