Câștiguri importante din partea titlurilor energetice la Bursă în primul semestru
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a reuşit să păstreze un avans de două cifre la finalul primului semestru (S1) din…
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a reuşit să păstreze un avans de două cifre la finalul primului semestru (S1) din…
Băncile și investitorii din sectorul energetic românesc nu pot realiza estimări pe termen lung pe piața energiei în lipsa unei…
Franța va interzice vânzările de autovehicule pe benzină și diesel până în 2040, ca parte a unui plan ambițios de…
România ar putea intra în procedură de încălcare a dreptului comunitar (infringement) pentru nerealizarea reducerii cantității de deșeuri depozitate cu…
Ministerul Energiei, împreună cu Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM), au semnat un protocol de colaborare care are…
Sistemul energetic românesc este îmbătrânit, poluant și ineficient și este nevoie de investiții pentru dezvoltarea acestui domeniu, altfel acesta va…
BMW intenționează să lanseze versiunea electrică a celebrelor modele din Seria 3, o decizie menită să țină la distanță rivala…
Gabriel Resources, compania-mamă a Roşia Montană Gold Corporation, va solicita, la Curtea internaţională de arbitraj de pe lângă Banca Mondială,…
Camera de Comerț Americană, AmCham România, îşi exprimă îngrijorarea cu privire la schimbările de politică fiscală anunţate în noul Program…
Impozitul pe profit ar putea fi înlocuit cu un impozit pe cifra de afaceri în două sau trei trepte începând…
Autoritățile intenționează să reducă numărul de ani în care o companie poate să stea în insolvență, de la 5 la…
Comisia Europeană a acceptat ca taxa pe deșeuri la groapa de gunoi să fie operațională de la 1 ianuarie 2019,…
Fostul ministru al Energiei, Toma Petcu, își va păstra portofoliul și în cadrul cabinetului condus de Mihai Tudose. Luni coaliția…
Ministerul Transporturilor de la Berlin a anunțat că analizează înființarea unui institut care să testeze emisiile autovehiculelor, în scopul restabilirii…
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a lansat ieri în România o nouă facilitate de credit pentru eficiență energetică,…
Combinatul chimic Chimcomplex Borzeşti planifică să ”valorifice” parte din activele viabile ale Oltchim și ulterior să reia producţia de PVC,…
Termenul limită de depunere a ofertelor angajante în vederea achiziționării pachetelor de active ale Oltchim a fost prelungit până la…
Leul a evoluat firesc și este o monedă stabilă, ceea ce demonstrează încă o dată maturitatea și eficiența conduitei politicii…
În perioada următoare vor avea loc dezbateri pentru numirea noului guvern în cadrul coaliției aflată la putere, formată de PSD…
Zeci de companii, municipalităţi, organizaţii, instituţii de învăţământ, dar şi numeroase persoane fizice au văzut în competiţia E.ON Energy Globe…
Dezvoltarea sectorului energetic din România depinde de investiții, iar necesarul actual este de aproximativ 4 miliarde de euro anual, pentru…
Una dintre provocările actuale o reprezintă transformarea creșterii economice într-o dezvoltare sustenabilă, susține Eric Stab, președintele Consiliul Investitorilor Străini (FIC).…
Începând cu acest an, anumiţi lucrători ai multinaţionalelor care îşi păstrează contractul de muncă în ţara de origine pot lucra…