BERD şi-a revizuit estimările privind avansul economiei româneşti în 2018 şi 2019
Economia României ar urma să înregistreze anul acesta o creştere de 4,2%, pentru ca anul viitor avansul economiei să se…
Economia României ar urma să înregistreze anul acesta o creştere de 4,2%, pentru ca anul viitor avansul economiei să se…
Conferințele marca BusinessMark sub concept propriu se concentrează din 2013 asupra principalelor aspecte din mediul de afaceri românesc și reunesc…
Șeful executivului al Saudi Aramco a declarat că are ambiții mai mari în domeniul petrochimiei, după achiziționarea unui pachet strategic…
Tesla a introdus joi o nouă versiune a sedanului Model 3, care ar urma să aibă o autonomie de până…
Diplomați de carieră, militari și analiști, precum și experți din cele mai diverse domenii de activitate (energie, biotech, IT) au…
Firmele inovatoare europene, inclusiv românești, vor putea obține finanțări pentru dezvoltarea de tehnologii în energiile nepoluante, printr-un nou fond de…
Investiţiile străine directe au scăzut cu 3,11% în primele opt luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017,…
Agenția Internațională pentru Energie (IEA) este îngrijorată de creșterea dramatică a prețurilor energiei, potrivit ultimului său raport lunar, în timp…
Proiectul de OUG privind înființarea unui fond suveran de investiții, în forma pusă în dezbatere publică de ministerul de Finanțe,…
Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici a anunțat marți că ministerul Energiei nu a avizat proiectul de înființare a Fondului Suveran de…
Firmele de private-equity urmează să facă în acest an investiţii record în infrastructură, în condiţiile în care managerii de fonduri…
Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România, inclusiv tranzacţiile care nu au avut o valoare comunicată, s-a situat între 1,4…
Dividendele distribuite în anul 2016 reprezintă egalul dividendelor cumulate în perioada 2008 – 2015 şi peste 30% comparativ cu profitul…
Transformările din sectorul de petrol și gaze și creșterea sub așteptări a producției determină statele care dețin resurse să adopte…
Companiile petroliere care au concesionat perimetre în Marea Neagră vor prefera să plece din România şi să dezvolte proiecte în…
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat miercuri că liderul american Donald Trump ar trebui să se învinovăţească pentru preţurile mari…
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a remarcat în ultima perioadă o schimbare cu privire la modul în care factorii de decizie,…
Fondul Proprietatea își exprimă îngrijorarea cu privire la proiectul privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), publicat de…
O delegaţie de oficiali din Guvernul României şi câţiva reprezentanţi ai unor companii energetice din România au efectuat săptămâna trecută…
Ministerul Finanţelor Publice a anunţat sâmbătă că a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ prin care creează…
Acum trei ani, Alphabet, Apple, Amazon.com, Microsoft și Facebook au investit 40 de miliarde de dolari în active fixe; anul…
ABB și Nobel Media au anunțat încheierea unui parteneriat internațional care reunește două organizații respectate și angajate în dezvoltarea inovației,…
Conceptul de dezvoltare durabilă ar trebui să ne preocupe mai mult, apreciază Laszlo Borbely, consilier de stat și coordonator al…