###author###
Scepticismul predomină în opiniile experților referitoare la proiectul cablului electric submarin între România și Turcia. În încercarea de a deveni exportator de energie, România trebuie să se extindă către piețe noi, iar producția de energie în exces să fie mai bine valorificată. Fapt pentru care este nevoie de proiectul hidrocentralei ”de stocare” a energiei de la Tarnița, un proiect comunist al anilor `70 care dă încă bătăi de cap guvernanților.
”Deja în piață s-a ajuns la un paradox: au avut loc exporturi fictive de energie ca să nu se prăbușească sistemul”, a spus unul dintre experții prezenți la Energy Breakfast Club, un eveniment organizat de Wing media Energy Consulting pe 5 februarie la Palatul Cesianu-Racoviță din București.
Proiectul cablului submarin nu este nou, iar România trebuie să se grăbească pentru a surprinde necesarul energetic din Turcia înainte ca aceasta să-și construiască noi capacități de producție a energiei, spun unii experți. ”România va beneficia de acest interval de 7-8 ani în care va putea exporta către Turcia energie, după care, dacă Turcia nu va mai dori importuri, vom fi conectați la piețele energetice estice”, au declarat surse din piață pentru energynomics.ro.
Tabăra scepticilor
Cu toate acestea, unii analiști susțin că Turcia are deja asigurat necesarul de energie din surse proprii. În plus, producătorii de electricitate controlaţi de stat (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Romgaz – care deţine centrala Iernut) şi Electrica SA, care sunt chemaţi să finanţeze companiile de proiect pentru construcţia cablului submarin România-Turcia (circa 5-600 milioane euro) şi pentru realizarea hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti (circa 1,3 miliarde de euro), își vor pierde din atractivitate la privatizare, spun surse citate de Bursa.ro.
Hidroelectrica, Electrica şi Complexul Oltenia sunt programate pentru listare în acest an, iar brokerii şi analiştii privesc cu îngrijorare implicarea companiilor în cele două investiţii cu atât de multe necunoscute. Ei consideră că necunoscutele finanţării acestor investiţii pot afecta negativ IPO-urile (ofertele publice iniţiale) din acest an.
Proiectul cablului submarin ar avea sens, în opinia lui Mihai Căruntu, Coordonator Cercetare, Piața de Capital, BCR, în condiţiile în care în România este deja supraproducţie de electricitate, iar preţul energiei de la noi şi în Europa este estimat că va fi sub 40 euro/MWh în următorii doi ani, iar în Turcia electricitatea se vinde cu peste 60 euro/MWh (media din ultimul trimestru din 2013), citează bursa.ro.
În condițiile în care Turcia își va definitiva noile capacități de producție, însă, cablul de interconectare cu România ar deveni redundant.
Turcia planifică să-și construiască propria uzină nucleară din anii `70. Rusia și-a adjudecat deja primul proiect, o nouă capacitate nucleară de 4.800 MW. La mijlocul anului 2014 Turcia va încredința licența pentru o primă uzină la Akkuyu, însă lucrările la primul reactor de 1.200 MW vor începe abia în 2016, și vor fi finalizate în 2021. Un al doilea proiect prevede construcția de către un consorțiu franco-japonez la Sinop, de 5.000-5.600 MW. Ambele proiecte necesită peste 20 de miliarde de dolari.
”România ar putea beneficia de pe urma acestui lag, a acestei întârzieri până la construcția primelor reactoare, și am putea exporta energie în Turcia până atunci”, spun surse pentru energynomics.ro.
Cu toate acestea, este greu de crezut că România va reuși să definitiveze construcția cablului submarin, eventual și a proiectului de la Tarnița, în timp util pentru a prinde ”6-7 ani de export”, după cum spun sursele citate. Proiecte de asemenea anvergură sunt ”bancabile” doar în prezența unui randament cert al investiției pe termen lung, iar incertitudinea legată de livrările ulterioare ar convinge bancherii și investitorii privați –pe care guvernul României mizează- să ia mai degrabă o decizie negativă în privința finanțării acestui proiect.
