Acasă » Petrol și Gaze » Bulgaria negociază noi contracte de gaze cu Azerbaidjan, Turcia și Rusia

Bulgaria negociază noi contracte de gaze cu Azerbaidjan, Turcia și Rusia

22 august 2022
Petrol și Gaze
energynomics

Bulgaria negociază cu companii din Azerbaidjan, Turcia, Rusia, în această ordine, pentru a asigura cantitățile necesare de gaze naturale pentru iarnă, a anunțat ministrul Energiei, Rosen Hristov. Potrivit datelor oferite de Bulgargaz, deficitul de gaze va fi de 40%, chiar dacă se va realizea contractul cu compania americană Cheniere a șapte tancuri de gaz lichefiat, agreate cu cabinetul Petkov.

Guvernul de la Sofia este interesat de aprovizionarea cu gaze pe termen mediu, chiar dacă aranjamentele actuale nu sunt finalizate, a spus Hristov, potrivit Novinite.

„Dacă ne hotărâm să negociem cu Gazprom, cel mai bun scenariu este să reluăm livrările conform actualului contract (care expiră la sfârșitul anului). Nu văd rostul negocierii unui nou contract. Vom discuta despre modalitatea de plată care a fost oferită altor țări europene. Vrem condiții mai bune, să vedem dacă vor fi de acord. Trebuie să avem în vedere că nu este sigur dacă ar dori să colaboreze cu noi, deoarece guvernul anterior a făcut pași drastici în relațiile cu Rusia. Lucrurile sunt complicate, în general. Sper ca interesul economic să stea deoparte de cel politic”, a spus Hristov.

El a afirmat că nu este pregătit să ofere exact volumul de gaze asigurat pentru septembrie prin licitațiile Bulgargaz și a apreciat că informația este confidențială.

„Ideea mea este să furnizăm gaz pentru 120, 130, 150% din necesar și astfel să ne protejăm de șocurile geopolitice și tehnice”, a spus Hristov.

Noua conducere a companiei de stat Bulgargaz, care a fost preluată săptămâna aceasta de fostul parlamentar BSP Denitsa Zlateva, a primit instrucțiuni ”să reacționeze activ și agresiv la eventualele fluctuații de pe piață”, a spus Hristov. Potrivit acestuia, compania nu ar fi trebuit să ajungă în situația de a avea nevoie de gaze în ultimă instanță.

Cealaltă prioritate este rezolvarea problemelor de lichiditate ale companiei, care a primit un împrumut de stat de 800 de milioane de BGN. Potrivit lui Hristov, sursele de finanțare – atât de stat, cât și private – ar fi trebuit identificate mai rapid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *