Acasă » Electricitate » Bulgaria negociază cu rușii construcția centralei nucleare de la Belene

Bulgaria negociază cu rușii construcția centralei nucleare de la Belene

22 mai 2018
Electricitate
energynomics

Bulgaria a reluat planurile de dezvoltare a centralei nucleare de la Belene şi este deschisă la participarea Rusiei la acest proiect, a afirmat preşedintele bulgar Rumen Radev, după discuţii la Moscova cu premierul rus Dmitry Medvedev, transmite Reuters. Rumen Radev, care a început luni o vizită de două zile în Rusia, este primul şef de stat bulgar care se întâlneşte cu un omolog rus, după zece ani.

În 2008, compania rusă Atomstroyexport şi compania energetică de stat NEK au semnat un contract pentru designul, construcţia şi instalarea a două unităţi la o centrală nucleară ce urma să fie amplasată la Belene, pe Dunăre. Însă, în 2012, Bulgaria a anulat proiectul Belene, în lipsa unor investitori străini, la care s-au adăugat presiunile Bruxellesului şi Washingtonului de a limita dependenţa energetică a ţării faţă de Rusia, potrivit Agerpres.

De asemenea, Sofia se confruntă cu presiuni din partea Washingtonului şi Bruxelles-ului pentru a-şi limita dependenţa energetică faţă de Rusia.

Săptămâna trecută, Guvernul bulgar a decis să ceară Parlamentului de la Sofia să ridice o interdicţie referitoare la dezvoltarea centralei nucleare de la Belene, în condiţiile în care se pregăteşte să atragă investitori străini pentru relansarea proiectului.

Există deja un anunţ privind reluarea proiectului centralei nucleare de la Belene, care implică tot atât de bine şi participarea Rusiei, le-a declarat jurnaliştilor Radev, după întâlnirea cu Medvedev.

Ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, a declarat că se intenţionează organizarea unei licitaţii până la finele anului pentru a desemna un investitor strategic la viitoarea centrală nucleară, ale cărei costuri sunt estimate la cel puţin 10 miliarde de euro.

Şi compania chineză de stat China National Nuclear Corporation (CNNC) a confirmat că este interesată de acest proiect.

În România, la jumătatea anului 2017, statul român a reluat negocierile cu China General Nuclear Power Corporation (CGNPC) privind construirea la Cernavodă a reactoarelor 3 şi 4 de tip CANDU 6, cu o putere instalată de câte 700 MW. Parteneriatul dintre Nuclearelectrica şi CGNPC a debutat în noiembrie 2015 prin semnarea unui memorandum în valoare de 6,5 miliarde euro pentru dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *