Sari la conținut
Acasă » Interes general » BRM semnează un memorandum cu bursele din Polonia și Grecia

BRM semnează un memorandum cu bursele din Polonia și Grecia

    23 iunie 2021
    Interes general
    Gabriel Avăcăriței

    Bogdan Tudorache

    Directorul executiv al Grupului Bursei Elene de Energie, George Ioannou, președintele Bursei Poloneze de Energie (TGE), Piotr Zawistowski și președintele Bursei Române de Mărfuri (BRM), Gabriel Purice, au semnat un memorandum de înțelegere miercuri, 23 iunie 2021, prin care se intenționează fructificarea oportunităților în domeniul schimburilor de energie (gaze naturale și energie electrică) și crearea de noi servicii pentru participanții la piață, a transmis BRM.

    ”Având în vedere interesul și evoluțiile viitoare ale piețelor gazelor din Europa și, în special, din Europa de Est și de Sud-Est, memorandumul stabilește un set de obiective și deschide calea către eforturi și demersuri combinate care vor adăuga valoare mediului de pe piață”, spun oficialii BRM.

    La semnarea memorandumului, George Ioannou a declarat că acesta este expresia unui spirit de cooperare de lungă durată între cele trei părți și o foaie de parcurs care va fi dezvoltată cu acțiuni suplimentare care vor promova soluții inovatoare și durabile.

    Piotr Zawistowski a menționat că acest memorandum va începe cooperarea între trei piețe diferite, din nordul spre sudul CEE și SEE, ceea ce, în opinia sa, va contribui la sporirea valorii piețelor de electricitate și gaze din această parte a continentului.

    Totodată, Gabriel Purice și-a exprimat convingerea cu privire la această cooperare și consideră că ideile și soluțiile promovate vor facilita cu succes utilizarea resurselor regionale într-un mod mai eficient. În același timp, inițiativa reprezintă un model atractiv la care ar fi interesați să adere și alți actori regionali din Europa Centrală și de Est.

    Autor: Gabriel Avăcăriței

    Gabriel Avăcăriței este jurnalist și comunicator cu peste un deceniu de experiență în sectorul energetic din România. Din 2013, este redactor-șef al Energynomics, cea mai importantă platformă de comunicare B2B pentru industria energetică la nivel național. Gabriel moderează toate conferințele și dezbaterile Energynomics, aducând claritate și profunzime discuțiilor dintre factorii de decizie politică, liderii de afaceri și inovatori. Sub coordonarea sa, Energynomics a evoluat în cel mai cuprinzător proiect editorial din domeniul energetic din România, combinând un site de știri, o revistă trimestrială și un portofoliu larg de evenimente din industrie care informează și conectează comunitatea energetică.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *