Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » BP caută în instanță încetarea excluderii sale din atribuirea de noi contracte

BP caută în instanță încetarea excluderii sale din atribuirea de noi contracte

energynomics

British Petroleum (BP) a depus o plângere împotriva Agenției pentru Protecția Mediului din SUA (EPA), prin care acuză agenția că exclude compania în mod abuziv de la procedurile de atribuire a contractelor federale în urma deversării de petrol din Golful Mexic din 2010. Agenția FP relatează că BP intenționează să depună plângere împotriva a trei decizii care au exclus grupul petrolier britanic din noi atribuiri de contracte de concesiune pentru exploatarea petrolului.

În plângere compania susține că „la mai mult de doi ani şi jumătate de la accidentul de pe (platforma petrolieră) Deepwater Horizon”, operată de BP şi care a explodat, apoi s-a scufundat în aprilie 2010, provocând cea mai mare deversare de petrol din ţară, „administraţia a continuat să cumpere carburant de la BP, şi (…) a apreciat în repetate rânduri că BP este un furnizor guvernamental responsabil”.Avocații companiei solicită să se facă expertize și evaluări asupra modului în care EPA a exclus-o pe aceasta din procedurile de atribuire.

Convinsă că dreptatea e de partea sa, compania solicită ca procedurile să fie declarate nule și să fie plătite indemnizații și rambursări de cheltuieli judiciare. În același timp compania afirmă că a încercat de nenumărate ori să îndeplinească toate cerințele EPA, dar agenția s-a arătat nemulțumită de fiecare dată, și pe nedrept. Directorul de comunicare pentru SUA al BP afirmat: “noi credem că acțiunile EPA sunt inadecvate și nejustificate […] și urmărim să obținem o rezolvare în instanță. În același timp rămânem deschiși unei înțelegeri pe cale amiabilă cu Agenția.”

EPA a decis excluderea temporară a BP de la atribuirea de contracte federale după ce agenția a considerat că grupul britanic a fost lipsit de integritate profesională în timpul accidentului de pe platforma Deepwater Horizon. În urma accidentului BP a făcut o înțelegere cu autoritățile americane și a plătit o amendă de 4,5 miliarde de dolari, cea mai mare amendă plătită vreodată de o companie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *