Acasă » Interes general » Bodu: Fondul Suveran ar putea fi constituit luna viitoare

Bodu: Fondul Suveran ar putea fi constituit luna viitoare

1 iulie 2020
Interes general
energynomics

Hotărârea de guvern pentru crearea Fondului Suveran al României ar putea să apară în Monitorul Oficial în aproximativ trei săptămâni, a declarat Sebastian Bodu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.

El a subliniat că intenţia Executivului este aceea de a crea un fond de investiţii şi nu un fond de dezvoltare.

„Vom ieşi cu hotărârea de guvern care va pune în executare ordonanţa de urgenţă 100 în sensul de a se crea un fond de investiţii. În hotărâre se va spune de dezvoltare şi de investiţii pentru că se pare că cele două activităţi ar fi obligatorii a se face împreună, dar intenţia acestui Guvern este de face un fond de investiţii şi nu un fond de dezvoltare. Mai ales că există discuţii inclusiv publice despre o bancă de dezvoltare, care s-ar crea în paralel cu acest fond. Drept urmare, acest fond se va concentra pe investiţii, va fi un fond de tip private equity. Aşadar, îşi propune să dobândească în special prin subscripţie participări de capital sau social la companii de tip închis, nelistate”, a spus Sebastian Bodu, potrivit Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *