Acasă » Interes general » BNR: Rata anuală a inflației va continua să crească

BNR: Rata anuală a inflației va continua să crească

9 noiembrie 2021
Interes general
energynomics

Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să-şi prelungească trendul pronunţat crescător până spre mijlocul anului viitor, implicit să urce mai mult deasupra intervalului ţintei şi peste valorile previzionate anterior, în principal ca efect al majorărilor ample anticipate a fi consemnate de preţurile produselor energetice în trimestrele IV 2021 şi I 2022, arată Banca Naţională a României (BNR).

„Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să-şi prelungească trendul pronunţat crescător până spre mijlocul anului viitor, implicit să urce mai mult deasupra intervalului ţintei şi peste valorile previzionate anterior, în principal ca efect al majorărilor ample anticipate a fi consemnate de preţurile produselor energetice în trimestrele IV 2021 şi I 2022, în contextul ascensiunii abrupte a cotaţiilor internaţionale. Ulterior, ea va cunoaşte însă o ajustare descrescătoare relativ alertă, revenind în trimestrul III 2023 în interiorul intervalului ţintei, pe fondul unor ample efecte de bază, precum şi în condiţiile creşterii probabil mult mai lente a excedentului de cerere agregată, pe o traiectorie sensibil mai joasă decât cea prognozată în august”, se spune în comunicatul privind Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară, conform Agerpres.

Banca centrală menţionează că măsurile privind compensarea creşterii şi plafonarea preţurilor la energia electrică şi gazele naturale pentru populaţie prezumate a fi aplicate temporar în cursul acestei ierni imprimă un caracter fluctuant evoluţiei prognozate a ratei anuale inflaţiei pe orizontul scurt de timp – creştere în octombrie 2021, urmată de scădere în noiembrie şi apoi de o altă majorare în aprilie 2022, odată cu revenirea preţurilor la nivelurile prevăzute în contracte. Modul de includere în calculul IPC a impactului acestora este încă incert. Incertitudini şi riscuri continuă, de asemenea, să vină din evoluţia cotaţiilor materiilor prime, mai ales a celor energetice şi agroalimentare, precum şi din blocaje în lanţurile de producţie şi aprovizionare, de natură să accelereze inflaţia pe plan mondial.

Valul patru al pandemiei şi măsurile restrictive asociate continuă, de asemenea, să genereze incertitudini şi riscuri mari la adresa previziunilor, cel puţin în perspectivă apropiată, în contextul crizei grave de sănătate publică provocate pe plan intern şi al potenţialelor implicaţii asupra activităţii economice şi a pieţei muncii, dar şi pe fondul extinderii acestuia în alte state europene, afectate puternic şi de criza energetică şi de persistenţa blocajelor în lanţurile de producţie şi aprovizionare.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *