Acasă » Interes general » BNR prognozează o inflație de 9,6% pentru finalul acestui an

BNR prognozează o inflație de 9,6% pentru finalul acestui an

11 februarie 2022
Interes general
Energynomics

tului trimestrial asupra inflaţiei publicat vineri.

În precedentul Raport asupra inflaţiei, publicat în luna noiembrie a anului trecut, banca centrală arăta că rata anuală a inflaţiei IPC este prevăzută să se tempereze până la 5,9% la sfârşitul acestui an. Comparativ cu Raportul din noiembrie, inflaţia înregistrată la finele anului trecut a fost mai ridicată cu 0,7 puncte procentuale şi s-a situat la 8,19%.

În documentul publicat vineri se arată că, începând din luna aprilie, după încheierea perioadei de aplicare a măsurilor de sprijin prevăzute în legislaţie, prognoza este grevată de incertitudini majore asociate dinamicii preţurilor bunurilor energetice de pe pieţele de profil.

„În primul trimestru al anului curent, rata anuală a inflaţiei IPC este prognozată la valori relativ stabile, marginal inferioare celei înregistrate în decembrie 2021. Se vor manifesta în continuare presiuni inflaţioniste pe segmentul energiei (inclusiv în cazul combustibililor, pe fondul evoluţiei cotaţiilor globale ale ţiţeiului), dar şi la nivelul indicelui CORE2 ajustat… Ipoteza adoptată în scenariul de bază, configurată cu informaţiile disponibile la momentul finalizării acestuia, prevede revenirea preţurilor energiei electrice şi ale gazelor naturale suportate de consumatorii casnici, în funcţie de momentul reînnoirii contractelor, la niveluri ce vor reflecta, odată cu expirarea măsurilor de sprijin, evoluţiile din pieţele de energie, care continuă să rămână tensionate. Astfel, prognoza indică o dinamizare a ratei anuale a inflaţiei IPC în luna aprilie, urmată de o decelerare graduală pe parcursul trimestrelor următoare, când sunt aşteptate ajustări de mai mică amploare ale preţurilor energiei”, se menţionează în Raportul trimestrial asupra inflaţiei citat de Agerpres.

O contribuţie inflaţionistă mai ridicată în acest an provine şi din partea preţurilor combustibililor, pe fondul evoluţiilor recente ale cotaţiilor ţiţeiului. În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei IPC a suferit revizuiri ascendente substanţiale pentru finele anului curent.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an, de la 2% pe an, începând cu data de 10 februarie 2022.

Potrivit consultantului de strategie la BNR, Adrian Vasilescu, majorarea dobânzii cheie este determinată de inflaţia din România, care este parte integrantă a inflaţiei globale.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *