Acasă » Petrol și Gaze » Beacom: Proiectul nostru merge înainte, însă problemele legate de legislația offshore trebuie rezolvate până la începerea producției

Beacom: Proiectul nostru merge înainte, însă problemele legate de legislația offshore trebuie rezolvate până la începerea producției

19 februarie 2020
Explorare și producție
energynomics

Bogdan Tudorache

Proiectul Black Sea Oil & Gas merge înainte, deși a suferit mici întârzieri, însă legislația offshore și OUG 114 au fost ostile și dăunătoare României, iar situația trebuie remediată până la începerea producției, susține Mark Beacom, CEO Black Sea Oil & Gas.

BSOG construiește o nouă platformă maritimă offshore la Agigea, a început lucrările la stația de tratare a gazelor și a comandat echipamentele necesare, inclusiv circa 126 de km de conducte, necesare conectării platformei viitoare cu țărmul, spune Beacom.

”Proiectul merge înainte, deși avem unele mici întârzieri. Ar fi trebuit să fim la 50% acum, dar suntem abia la 25%, iar prima moleculă de gaz va fi extrasă la anul”, spune Beacom.

”Ne-a luat însă șase ani ca să luăm decizia finală de investiții. Când am vorbit cu conducerea noastră, le-am spus că decizia trebuie luată ‘acum’. Aveam toate acordurile… dacă nu am fi luat decizia atunci, ea ar fi fost întârziată cu încă doi ani. Am continuat însă să luptăm, împreună cu alte asociații, pentru legea offshore și împotriva OUG 114. Insistăm, încă, și este vital pentru noi, asupra faptului că aceste aspecte trebuie rezolvate până ce vom porni producția de gaze. Altfel, înseamnă că am prezentat o situație greșită acționarilor noștri, cărora le-am făcut promisiuni. Aceste legi sunt atât de ostile și dăunătoare României, încât sper ca bunul simț să învingă… Nu vom produce timp de doi ani, însă apoi vom începe producția și nu vreau să pară că am mințit (acționarii)”, a declarat Beacom, în cadrul ZF Power Summit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *