Acasă » Electricitate » Distribuţie » Autoturismele hibrid vor beneficia de o reducere cu 95% a impozitului anual

Autoturismele hibrid vor beneficia de o reducere cu 95% a impozitului anual

10 martie 2015
Distribuţie
energynomics

Impozitul local perceput de primării pentru autoturismele hibride va fi redus cu 95%, potrivit unui proiect de lege al Ministerului de Finanţe. Posesorii de maşini hibride vor plăti în acest an un impozit local de doar 5% faţă de valoarea de anul trecut, potrivit unui proiect de act normativ de modificare a Codului Fiscal, lansat în dezbatere de Ministerul Finanţelor, conform economica.net.

În acest moment, la calculul impozitului local, nu se tine cont de tipul de propulsie al maşinii. Singurul criteriu este cel al capacităţii cilindrice, taxa locală fiind calculată prin aplicarea unei valori fixe, în lei, la fiecare 200 centimetri cubi. La cilindre mici, valoarea fixă este mică (8 lei pentru motoare sub 1,6 litri), dar la motoare mari se ajunge până la 290 lei la fiecare 200 centimetri cubi (motoare de peste 3 litri).

După ce proiectul Finanţelor va deveni lege, taxa locală pentru un autoturism cu propulsie hibridă cu o capacitate cilindrică a motorului clasic de 1,8 litri, de exemplu, scade de la 162 lei la doar 8 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *