Acasă » Electricitate » Hidro » Autorizații de înființare pentru cinci parcuri solare și o microhidrocentrală

Autorizații de înființare pentru cinci parcuri solare și o microhidrocentrală

28 iulie 2014
Electricitate
energynomics

Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat recent acordarea de autorizații pentru înființarea a cinci noi proiecte fotovoltaice și a unei microhidrocentrale, potrivit unui document al instituției.

Proiectele de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o capacitate totală de 4.689 MW, la finele lunii mai, arată datete Transelectrica. Astfel, în sistem, existau proiecte eoliene cu o putere de 2.829 MW, parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.200 MW, microhidrocentrale de 560 MW și proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 100 MW.

România și-a asumat ca 24% din consumul final brut de energie din anul 2020 să provină din surse regenerabile, însă ANRE a anunțat că această țintă a fost deja atinsă la 1 ianuarie 2014. Pentru 2014, cota obligatorie de achiziție a energiei verzi a rămas la 11,1%, cât a fost în 2013, față de 15%, cât ar fi trebuit să fie în acest an.

Pentru a tempera creșterea facturilor, Guvernul a decis, pe 1 iulie 2013, să amâne pentru perioada 2017-2020 acordarea unui număr de certificate verzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *