Acasă » Petrol și Gaze » Arabia Saudită anunță rezerve de petrol în creștere

Arabia Saudită anunță rezerve de petrol în creștere

10 ianuarie 2019
Explorare și producție
energynomics

Arabia Saudită, cel mai important membru al Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), a anunţat miercuri că rezervele sale de petrol, care la nivel mondial ocupă locul al doilea după cele ale Venezuelei, sunt mai mari decât se credea până acum, informează AFP.

La finalul unui audit extern, Ministerul saudit al Energiei a anunţat că rezervele dovedite de petrol ale regatului se ridicau la finele anului 2018 la 263,2 miliarde barili, în creştere faţă de cifra de 261 miliarde dolari pe care a utilizat-o timp de aproape trei decenii, conform Agerpres.

De asemenea, Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de petrol, deţine şi rezerve de petrol estimate la 2,9 miliarde de barili într-o zonă neutră aflată la graniţa cu Kuweitul, ceea ce duce cifra totală a rezervelor la 266,1 miliarde barili.

În plus, conform auditului efectuat de firma de consultanţă independentă DeGolyer and MacNaughton (D&M), rezervele de gaze naturale ale Arabiei Saudite au fost evaluate la 9.200 miliarde metri cubi, în creştere faţă de cifra de 8.560 miliarde metri cubi vehiculată anterior.

„Aceste rezultate arată că rezervele de petrol şi gaze ale regatului sunt mai mari decât a fost anunţat anterior”, a declarat ministrul saudit al Energiei, Khalid al-Falih.

Arabia Saudită este cel mai mare exportator mondial de petrol şi al treilea producător mondial de petrol după SUA şi Rusia cu o producţie de aproximativ 10,6 milioane barili de petrol pe zi (mbj).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *