Acasă » Petrol și Gaze » ANRE introduce noi obligaţii de tranzacţionare pentru producătorii de gaze, odată cu liberalizarea pieţei

ANRE introduce noi obligaţii de tranzacţionare pentru producătorii de gaze, odată cu liberalizarea pieţei

25 februarie 2020
Petrol și Gaze
Energynomics

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) va elabora un ordin prin care va stabili ce cantităţi de gaze vor vinde producătorii pe pieţele spot şi pe cele pe termen lung de la 1 iulie, când piaţa va fi complet liberalizată, a declarat, luni, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE.

„Obligaţiile care există momentan în legislaţie (ca producătorii să tranzacţioneze pe bursă 50% din producţie – n.r.) nu şi-au atins obiectivul. Scopul era să genereze lichiditate, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Producătorii mari, cei doi (Petrom şi Romgaz – n.r.), au preferat să scoată pachete mari, la care au acces doar cei doi furnizori mari care domină piaţa (Engie şi E.ON – n.r.). Aceşti doi mari producători au scos două-trei pachete mari, în toamnă de obicei, au tranzacţionat cei 50% prin două-trei contracte, după care nu au mai ieşit pe piaţă”, a explicat Bege, conform Agerpres.

El a arătat că ANRE a căutat o alternativă la această situaţie. „Soluţia este să introducem un gas release program, prin care să obligăm, să constrângem producătorii, deşi cuvântul sună urât, ca doi-trei ani să scoată pe pieţe cantităţi exacte de gaze, pe contracte pe termen lungi, pe un an, pe un trimestru, pe o lună, pe o săptămână, pe pieţele spot, sau intraday, la termen”, a mai spus oficialul ANRE.

Potrivit lui Bege, autoritatea va lansa în dezbatere publică acest ordin privind ”gas release” săptămâna aceasta. „Măsura se va aplica de la 1 iulie, astfel încât toţi furnizorii să aibă acces la gaze”, a adăugat reprezentantul reglementatorului.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *