Acasă » Interes general » ANRE continuă campania ”Economie la Energie” în rândul elevilor

ANRE continuă campania ”Economie la Energie” în rândul elevilor

29 noiembrie 2019
ESG
Energynomics

Bogdan Tudorache

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE, prin Departamentul pentru Eficiență Energetică, continuă campania ”Economie la Energie” prin derularea unor activități de informare pe teme de eficiență energetică în 30 de unități de învățământ din mediul rural și urban din nouă județe, ce acoperă toate regiunile de dezvoltare din țară, campanie care are ca scop stimularea interesului celor mici pentru îmbunătăţirea calității vieții, prin aplicarea de soluţii simple şi accesibile de economisire a energiei, a anunțat instituția.

În anul 2018, ANRE a fost parteneră a Comisiei Europene (DG Justiție și Consumatori) în derularea Campaniei de conștientizare cu privire la utilizarea eficientă a energiei în locuințe – „Economie la energie”, în scopul de a ajuta consumatorii casnici să-și reducă facturile de energie prin aplicarea unor sfaturi simple, fără costuri sau cu investiții minore. Având în vedere interesul manifestat pentru această campanie, ANRE a obținut acordul Comisiei Europene – DG JUST de a prelungi derularea acesteia în România.

În acest context, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie – ACUE prin intermediul E.ON, CEZ, Enel, Electrica și Engie, Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România – AFEER, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România – UNCJR, Asociația Orașelor din România – AOR și Asociația Comunelor din România – ACOR s-au alăturat inițiativei ANRE, în scopul de a participa la derularea activităților de informare pe teme de eficiență energetică destinate elevilor.

Autor: Energynomics

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *