Acasă » Regenerabile » Solar » Altius Fotovoltaic investește 4 milioane de euro în extinderea producției de panouri solare

Altius Fotovoltaic investește 4 milioane de euro în extinderea producției de panouri solare

17 octombrie 2013
Electricitate
energynomics

Firma Altius Fotovoltaic vrea să mărească linia de producție de panouri solare situată în Zona Liberă Giurgiu. Investiția este estimată la aproape 4 milioane de euro. „Avem o fabrică în Zona Liberă Giurgiu, în care am investit 8 milioane de euro, din care jumătate ajutor de stat. Am început producţia panourilor fotovoltaice în 2012. Avem o capacitate de producţie de 33 MW pe an, adică peste 110.000 de panouri, şi vrem să o extindem la 50 MW. Finanţarea este rezolvată”, a declarat directorul executiv al Altius Fotovoltaic.

Acesta a mai afirmat că Altius Fotovoltaic are comenzi pentru întreaga capacitate de producţie până la finalul anului, și este optimist cu privire la cererea de panouri solare pentru anii următori. „În România, 90% din panourile fotovoltaice au fost cumpărate din Asia şi doar după criteriul preţului. Noi ţinem marja de profit jos, pentru a putea face faţă competiţiei. Avem cele mai mici preţuri din Europa. Sunt convins că peste câţiva ani vom lucra numai pentru a înlocui panourile stricate”, a precizat directorul Ion Murgescu.

Compania are în plan și construcția a două parcuri solare și unul eolian. „Ne facem propriul nostru parc fotovoltaic, de 5,5 MW, la Giurgeni, judeţul Ialomiţa. Mai facem unul de 2 MW, la Casimcea, judeţul Tulcea, într-un parc eolian de 10 MW pe care îl construim acolo”, a adăugat Ion Murgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *