Acasă » Interes general » Alstom: Prima stație de alimentare cu hidrogen pentru trenuri de călători din Hessa a primit undă verde

Alstom: Prima stație de alimentare cu hidrogen pentru trenuri de călători din Hessa a primit undă verde

27 octombrie 2020
Interes general
energynomics

Dacă Secretarul de Stat din Ministerul Economiei, Energiei, Transportului și Locuințelor al Regiunii Hessa se implică personal în construirea unei stații de alimentare, proiectul trebuie să fie unul de anvergură. De fapt, stația de alimentare care urmează să fie construită, pe parcursul următoarelor luni, în Industriepark Höchst, este, în sine, extraordinară: Reprezintă prima stație de alimentare cu hidrogen pentru trenurile de călătorie din Hessa și cea de-a doua pe plan global, această stație urmând să alimenteze cu hidrogen cea mai mare flotă de trenuri cu celule de combustie din lume, începând cu luna decembrie 2022. Secretarul de Stat Deutschendorf a dat semnalul de start pentru acest proiect în ziua de luni, 26 octombrie, împreună cu Directorul Executiv al RMV, Prof. Knut Ringat, Dr. Jörg Nikutta, Director Executiv al Alstom Germania și Austria, și Dr. Joachim Kreysing, Director Executiv al Infraserv Höchst, operatorul parcului industrial. Alstom furnizează trenurile cu celule de combustie pe care RMV le va utiliza, în timp ce Infraserv Höchst, operatorul parcului industrial, va construi și va opera stația de alimentare.

„Hessa a preluat rolul de pionier în dezvoltarea viitoare a conceptelor de mobilitate favorabile mediului înconjurător,” a afirmat Secretarul de Stat Jens Deutschendorf.

„Transportul feroviar fără emisii, care va deveni o realitate în regiunea noastră în viitorul apropiat, reprezintă contribuția noastră la atingerea obiectivelor de protecție climatică și va face ca transportul public local să devină și mai atractiv, drept o alternativă la autoturism.“

Pentru asocierea din domeniul transportului Rin-Main, proiectul prezintă o semnificație deosebită. „Prin intermediul trenurilor cu celule de combustie realizate de Alstom, vom deschide un nou capitol al mobilității fără emisii în cadrul RMV,” a afirmat Directorul Executiv al RMV, Prof. Knut Ringat, la ceremonia de inaugurare. „Cu ajutorul celor 27 de vehicule, stabilim un record mondial: Niciunde în lume nu există, în prezent, o flotă cu celule de combustie atât de extinsă, în transportul public local“. Prof. Ringat a lăudat cooperarea excelentă dintre producătorul de material rulant Alstom și Infraserv Höchst: „Sunt încântat să vă anunț că avem capacitatea de a finaliza acest proiect gigantic, la timp și cu încadrare în bugetul stabilit.“ Valoarea comenzii totale este de 500 de milioane de euro.

„Ceremonia inaugurală de astăzi deschide calea unei noi ere în traficul feroviar fără emisii, în regiunea Rin-Main. Suntem încântați că Infraserv va prelua alimentarea trenurilor noastre de serie pentru RMV,” a afirmat Dr. Jörg Nikutta. Trenurile cu hidrogen „Coradia iLint” ale Alstom, care, în limita unei autonomii de 1.000 de kilometri, se pot deplasa o zi întreagă în rețeaua RMV, vor înlocui locomotivele alimentate cu diesel, comandate de sucursala Fahma aparținând RMV, pe liniile RB 11 (Frankfurt-Höchst – Bad Soden), RB12 (Frankfurt-Königstein), RB15 (Frankfurt – Bad Homburg – Brandoberndorf) și RB16 (Friedrichsdorf – Friedberg). Primul tren de călători din lume alimentat cu celule de combustie de hidrogen operează fără niciun fel de emisii, este silențios și emite doar vapori de apă și condens.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *