Sari la conținut
Acasă » Electricitate » Alexandru Chiriță desființează câteva mituri despre Electrica și sistemul energetic

Alexandru Chiriță desființează câteva mituri despre Electrica și sistemul energetic

    6 august 2025
    Electricitate
    Gabriel Avăcăriței

    Într-un peisaj energetic aflat în continuă transformare, discuțiile despre investiții, strategie și guvernanță sunt adesea umbrite de percepții învechite sau deformate. Tocmai de aceea, dialogul purtat de Alexandru Chiriță, CEO al grupului Electrica, cu Gabriel Avăcăriței, în cadrul „WATTs Next”, noul format de podcast lansat de Energynomics, s-a dovedit cu atât mai valoros. Cu claritate, Alexandru Chiriță a demontat câteva dintre falsele percepții vehiculate despre Electrica și despre sistemul energetic românesc în ansamblu.

     

     

    Unul dintre cele mai persistente clișee este asocierea Electrica cu ideea de companie de stat inertă, în care inițiativa și performanța ar fi inhibate de acționariatul public. Este un punct de plecare greșit, explică Alexandru Chiriță, pentru că realitatea arată o structură mixtă, care funcționează tocmai datorită echilibrului între cele două componente: „Statul este acționar la 49,7%. Deci este minoritar.” În viziunea sa, prezența statului în acționariat nu este un factor perturbator, ci un element de stabilitate. „Din perspectiva investitorilor, statul este un element care îți oferă un grad de confort că lucrurile merg într-o direcție corectă și mai ales într-o direcție stabilă în conformitate cu reglementările europene și naționale.” Pe de altă parte, componenta privată – aproximativ 50% – aduce flexibilitate, rigoare economică și capacitate reală de finanțare. „Avem ce e cel mai bun din ambele lumi”, rezumă el, sugerând că imaginea Electrica trebuie privită prin prisma performanței și a guvernanței, nu prin etichete simplificatoare.

    O altă prejudecată larg răspândită – și cu implicații directe în dezbaterea publică – este acela că operatorii de distribuție, inclusiv Electrica, s-ar opune dezvoltării prosumatorilor. Această idee, spune Chiriță, este complet falsă: „Este un mit.” În realitate, Electrica nu doar că nu pune piedici, ci investește constant în extinderea și modernizarea rețelei pentru a face posibilă absorbția surplusului de energie generat la nivel local. „Noi depășim 100% din țintele reglementate.” Problema reală nu ține de voință, ci de limitele fizice ale infrastructurii existente: „Toată zona de distribuție necesită investiții pentru a se adapta, pentru că sistemul n-a fost construit pentru a absorbi acești prosumatori. A fost unidirecțional.” Astăzi, realitatea tehnologică se schimbă radical: fluxurile devin bidirecționale, iar operatorii de rețea trebuie să își regândească complet arhitectura și modul de operare. Procesul e în desfășurare, și da, durează – dar direcția este asumată.

    O altă percepție eronată, chiar dacă nu a fost etichetată direct ca mit, au fost clarificată în dialog. De exemplu, ideea că marile companii din energie se bazează exclusiv pe tarife pentru a-și finanța proiectele este infirmată de realitatea prezentată de Chiriță: Electrica a emis obligațiuni verzi în valoare de 500 de milioane de euro, a atras fonduri din PNRR și Fondul de Modernizare, și a câștigat finanțare prin schema CfD. Asemenea decizii arată o capacitate strategică clară de a naviga piețele internaționale și de a construi proiecte competitive, într-un ecosistem financiar complex.

     

     

    Despre “WATTs Next”

    “WATTs Next” este noul podcast produs de Energynomics pentru liderii din domeniul energiei, conceput pentru a oferi o înțelegere clară a persoanelor care modelează industria, perspectivele despre viitor și provocările emergente. Obiectivul principal este de a merge dincolo de răspunsurile standardizate și de a pătrunde în perspectivele personale și profesionale ale interlocutorului.

    Interviurile sunt structurate pe trei direcții esențiale:

    1. Conturarea unui profil personal și professional care să ofere o imagine autentică a parcursului profesional și a valorilor liderului intervievat.
    2. Analiza celor mai actuale subiecte, pentru a înțelege ce urmează pentru industrie, care sunt implicațiile pentru companii și consumatori și pentru ce ar trebui să ne pregătim.
    3. Explicarea unor concepte esențiale, prin demontarea miturilor și clarificarea noțiunilor complexe pentru un public mai larg.

    Autor: Gabriel Avăcăriței

    Gabriel Avăcăriței este jurnalist și comunicator cu peste un deceniu de experiență în sectorul energetic din România. Din 2013, este redactor-șef al Energynomics, cea mai importantă platformă de comunicare B2B pentru industria energetică la nivel național. Gabriel moderează toate conferințele și dezbaterile Energynomics, aducând claritate și profunzime discuțiilor dintre factorii de decizie politică, liderii de afaceri și inovatori. Sub coordonarea sa, Energynomics a evoluat în cel mai cuprinzător proiect editorial din domeniul energetic din România, combinând un site de știri, o revistă trimestrială și un portofoliu larg de evenimente din industrie care informează și conectează comunitatea energetică.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *