Acasă » Interes general » Agențiile pentru protecția consumatorilor din UE vor cere despăgubiri Volkswagen

Agențiile pentru protecția consumatorilor din UE vor cere despăgubiri Volkswagen

9 martie 2017
Interes general
energynomics

Agențiile naționale pentru protecția consumatorilor din Europa intenționează să efectueze un demers comun pentru a obține despăgubiri de la grupul auto german Volkswagen, în urma scandalului emisiilor poluante (Dieselgate), a anunțat Comisia Europeană (CE), transmite Reuters.

La o întâlnire desfășurată la Bruxelles, la care au participat reprezentanții agențiilor naționale de protecție a consumatorilor din cele 28 de state membre ale UE, oficialii olandezi au acceptat să pregătească „o acțiune comună în instanță” împotriva VW, a anunțat un purtător de cuvânt al comisarului european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vera Jourova.

„Comisarul a încurajat autoritățile să folosească toate mijloacele pe care le au la dispoziție pentru a-i proteja pe cetățenii europeni”, a afirmat purtătorul de cuvânt Christian Wigand, conform Agerpres.

În ultimele luni, Jourova și alți reprezentanți ai autorităților de reglementare din UE și-au exprimat frustrarea pentru că nu au reușit să obțină despăgubiri de la VW pentru cei 8,5 milioane de deținători de vehicule din Europa.

Jourova a promis recent că va continua să facă presiuni pentru ca Volkswagen să ofere consumatorilor europeni mai mult decât repararea vehiculelor.

Volkswagen, cel mai mare producător auto european și mondial, este implicat într-un scandal de amploare după ce, în toamna anului trecut, a recunoscut că, în perioada 2005 — 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Din cele aproximativ 11 milioane de vehicule afectate la nivel global, 8,5 milioane sunt în Europa.

Volkswagen a respins solicitările privind acordarea de despăgubiri clienților europeni, în timp ce majoritatea deținătorilor de vehicule diesel marca VW din SUA vor primi despăgubiri cuprinse între 5.000 și 10.000 de dolari, în funcție de valoarea vehiculelor înaintea scandalului Dieselgate.

Eforturile comisarului european de a convinge Volkswagen să îi despăgubească pe consumatorii europeni sunt împiedicate de prevederile UE care acordă statelor membre puterea de a impune respectarea normelor. Precedentele tentative de a ajunge la un acord cu Volkswagen s-au soldat cu o promisiune pentru un „plan de acțiune” în vederea reparării vehiculelor afectate. Însă, asta este departe de despăgubirile de până la 10.000 de dolari acordate clienților din SUA.

Acest dosar este un subiect dificil din punct de vedere politic, având în vedere că jumătate dintre autoturismele din Europa au un motor diesel și mii de locuri de muncă din regiune au legătură cu această tehnologie care a început să fie urmărită cu o atenție sporită după scandalul Dieselgate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *