Acasă » Regenerabile » Solar » AFM: Prosumatorii se pot înscrie în programul Casa Verde începând cu 19 mai

AFM: Prosumatorii se pot înscrie în programul Casa Verde începând cu 19 mai

4 mai 2023
Regenerabile
Bogdan Tudorache

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat lansarea Programului de finanțare a proiectelor solare de mici dimensiuni ale prosumatorilor începând cu data de 19 mai, se arată într-un comunicat.

Astfel, ”sesiunea de finanțare pentru înscrierea solicitanților persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională,” va începe pe 19 mai 2023 și se va închide pe 26 iunie 2023, a anunțat AFM.

“Având în vedere importanța programului din punct de vedere al politicilor de protecție a mediului și interesul major manifestat de către cetățeni, Administrația Fondului pentru Mediu a depus toate eforturile pentru simplificarea accesului persoanelor fizice la Program, prin elaborarea unei noi aplicații informatice. Anul acesta, persoanele fizice se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice, conform calendarului publicat pe site-ul instituției, fiind alocate câte trei zile lucrătoare pentru fiecare regiune, pentru a preveni un blocaj din cauza suprasolicitării aplicației informatice. Ne dorim ca programul să fie un real succes și să putem sprijini aproximativ 87.500 de gospodării în efortul lor de a-și reduce costurile cu factura la energie, pe lângă cele 55.000 sisteme aprobate în cele două sesiuni de finanțare organizate până acum”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.

Finanțarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiția suportării unei contribuții proprii a beneficiarului de 2.000 de lei. Suma finanțată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferența până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *