România se confruntă, în perioadele de ger sever, cu limitări ale capacității de livrare din producția internă și din depozite, situație în care importurile de gaze, în special din Ungaria, devin necesare pentru acoperirea vârfurilor de consum și menținerea echilibrului sistemului, avertizează Asociația Energia Inteligentă.
”România are gaze la nivel anual, dar România poate ajunge în situația în care nu le poate duce la consumatorii din România și Republica Moldova suficient de repede, exact când consumul ‘mușcă’ cel mai tare. Diferența dintre ‘există gaz’ și ‘ai gaz în rețea’ nu e semantică. E diferența dintre confort și criză. Când consumul sare de 57-58 milioane mc/zi (temperaturi sub -12C), la care se adaugă 6-7 milioane mc/zi gaze care tranzitează România pentru Republica Moldova, intrăm într-o zonă fără elasticitate”, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-un comunicat de presă.
Astfel, la aceste valori, România intră într-o zonă în care: producția internă e relativ constantă și nu poate crește; depozitele pot livra, dar au o limitare pe măsură ce se golesc, scade debitul de extracție, iar importul devine singura componentă care poate crește ”elastic”, dar doar până la capacitatea maximă a punctelor de import și în corelație cu resursele de import.
”Asta înseamnă că nu contează ce scrie în statistici despre ‘stocuri’ și pe ce loc ne găsim în Europa. Contează cât gaz se poate băga în sistem în fiecare zi, exact în orele grele. Și aici România are o vulnerabilitate structurală, debitul de gaz orar disponibil, nu sursele anuale. Odată cu apariția gerului în România (11 ianuarie 2026), Ungaria (furnizorii) și-a oprit tranzitul de gaze dinspre Turcia către Ungaria, via România – și a început să exporte în România gaze pe care le deținea în depozite, acțiune fără de care nu s-ar fi putut menține consumul de gaze din România și R. Moldova. Dependența de Ungaria este evidentă. Emoțională ca formulare, speculativă comercial, dar este realitatea care a asigurat (și singura care poate asigura) consumul de gaze din România și R. Moldova la nivelul cererii la temperaturi sub -12 C. Sintagma ‘suntem la mâna Ungariei’ sună isteric. Dar are un sâmbure rece și exact, operațional, România poate ajunge dependentă de intrarea dinspre Ungaria ca supapă de echilibru”, menționează Dumitru Chisăliță.
În opinia sa, dacă intrarea din Bulgaria – Negru Vodă e deja împinsă la 94% din capacitate, atunci se reduce spațiul de manevră, sursele de gaze pentru Europa de Sud Est fiind pe această direcție.
”Când temperaturile se mențin negative în perioada următoare și consumul sare de un prag (aproximativ 57-58 milioane mc/zi România, la care se adaugă 5-6 milioane mc/zi tranzit de gaze către R Moldova), sistemul are nevoie de încă o ‘poartă’ care să poată livra debite suplimentare. Ungaria, în acest moment devine direcția de import care poate face diferența. Asta nu e politică. Aceasta este infrastructura și acesta este fluxul fizic și comercial al gazelor. Depozitul de gaze este un rezervor cu Robinet, dar ca orice rezervor pe măsură ce scoți din el se golește. Aici e partea pe care publicul nu o înțelege, iar mulți o omit deliberat”, a menționat președintele AEI.
