Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » Guvernul vrea să actualizeze legislaţia pentru petrol şi gaze; ANRM are termen până pe 15 martie

Guvernul vrea să actualizeze legislaţia pentru petrol şi gaze; ANRM are termen până pe 15 martie

23 februarie 2016
Explorare și producție
energynomics

Toate proiectele de explorare pentru petrol şi gaze sunt întârziate, avertizează Sorin Gal, director general în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în principal din motive ce ar putea fi eliminate printr-o revizuire şi armonizare a legislaţiei din domeniu. La Energy Breakfast Club, oficialul a anunţat că până la jumătatea lunii martie, ANRM va prezenta Guvernului noi proiecte de lege a petrolului şi a mineritului, realizate în urma consultării cu companiile. În ceea ce priveşte accesul la conducte și instalațiile de suprafață ale operatorilor naționali de transport de petrol și gaze, vor fi preluate în legislaţia specifică elemente similare celor din legea 123.

Sorin Gal, director general în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale

Am avut ieri o discuție la Palatul Victoria cu persoanele de decizie din Guvernul României. S-a stabilit un termen ca până pe 15 martie, ANRM să vină cu un program de restructurare a activității, o nouă organigramă, un nou mod de organizare şi gândire a fluxului documentelor în agenție. Și totodată, să venim cu proiecte de modificare atât pe legea petrolului, cât și pe legea minelor.

Plecând de la discuțiile din 2014-2015 cu partenerii de la ROPEPCA, avem deja un proiect de lege finalizat. La acesta noi mai venim cu niște modificări care ar ajuta în primul rând activitatea de prelungire a unor faze obligatorii din activitatea de explorare. E o nebunie ce se întâmplă în acest moment pe zona de explorare. Toate proiectele sunt întârziate, sunt în perioade de prelungire. Și toate acestea se întâmplă din cauza unui singur articol care ar trebui lămurit în lege, acela al accesului la teren. Statul deține resurse în valoare de peste o mie de miliarde de dolari, dar nu poate avea acces la ele, pentru că o persoană deține terenul agricol de deasupra resursei. Va trebui să găsim o soluție de a reglementa urgent, ori prin ordonanță de urgență sau prin altă formă, pentru a avea acces la terenuri. Toate proiectele de explorare sunt întârziate datorită acestei probleme. Zona de vest este complet blocată, toată Depresiunea Panonică este complet blocată exact din acest motiv. Noi pierdem investiții, pierdem cantități de țiței și gaze care trebuiesc extrase, pierdem redevențe, statul român pierde bani – bani care ar fi folositori în susținerea domeniului social, învățământ, sănătate și aşa mai departe.

Deci, vestea bună ar fi că vom încerca să modificăm legea petrolului, în acest an.

Energy Breakfast Club, 17 februarie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *