Acasă » Electricitate » În 2016, Electrica a plătit impozite şi taxe de 1,23 miliarde de lei

În 2016, Electrica a plătit impozite şi taxe de 1,23 miliarde de lei

13 decembrie 2017
Distribuţie
energynomics

Grupul Electrica a lansat raportul de sustenabilitate pentru anul 2016, prima raportare non-financiară a companiei, realizată cu un an înainte de termenul legal.

„Cu acest prim exercițiu de raportare, Electrica reiterează angajamentul față de părțile interesate de a construi o relație bazată pe transparență și încredere”, a declarat Cătălin Stancu, director general al Electrica.

foto Electrica_sustenabilitate

Impactul activității companiei în economie este unul semnificativ: valoarea taxelor și impozitelor plătite de Electrica în 2016 a fost de 1,23 miliarde lei. Printre cei mai mari angajatori din România, Grupul a susținut, direct și indirect, peste 21.000 de familii ale angajaților și contractorilor și s-a implicat activ în sprijinirea comunităților în care își desfășoară activitatea, lansând și prima ediție a Programului de granturi „Electrica pune România într-o altă lumină”.

110 milioane de lei pentru reţele inteligente

Îmbunătățirea eficienței energetice a rețelelor electrice de distribuție reprezintă o prioritate, astfel că, la nivelul anului 2016, aproape 20% din totalul investițiilor, respectiv 110 milioane lei, au fost direcționate către modernizarea rețelelor electrice în concept smart grid.

Reducerea duratei și a numărului de întreruperi reprezintă o altă preocupare importantă pentru Grupul Electrica. Astfel, pe parcursul anului 2016, Electrica a investit 47 milioane lei în instalarea sistemelor SCADA*, pentru îmbunătățirea serviciilor de distribuție, iar până în 2018 își propune o creștere cu peste 20% a gradului de integrare a stațiilor de transformare în platforma SCADA. În aceste condiții, societățile de distribuție a energiei electrice din cadrul Grupului Electrica au avut cele mai bune rezultate la nivelul operatorilor concesionari din România, în privința întreruperilor neplanificate.

145 de milioane de lei pentru eficiență energetică

Preocupată de dezvoltarea durabilă, Electrica a alocat, în 2016, pentru eficiența energetică, peste 145 de milioane de lei, reprezentând mai mult de 25% din planul de investiții, cel mai ambițios din sectorul energetic.

În 2016, Electrica Furnizare a derulat o gamă largă de proiecte de eficientizare a sistemelor și proceselor interne și a continuat să depună eforturi pentru a îmbunătăți experiența consumatorilor, în special în mediul online, prin lansarea aplicației MyElectrica – o platformă ce permite achitarea facturilor, gestionarea informațiilor clienților și vizualizarea consumului. Astfel, în 2016, din 1000 de clienți, aproximativ 2 au transmis o petiție către Electrica Furnizare. Totodată, a fost redusă, cu 25%, durata medie de rezolvare a contestațiilor, precum și timpul de emitere a ofertelor, cu 21%.

e-mobility împreună cu OMV Petrom

În domeniile cercetării, dezvoltării și inovării, Grupul Electrica a derulat o serie de proiecte cu impact semnificativ pentru apariția unor noi tehnologii în sectorul energetic. Acestea s-au desfășurat atât la nivel local, cum este cazul parteneriatului cu OMV Petrom, în zona de E-Mobility, pentru dezvoltarea primei stații de încărcare rapidă a vehiculelor electrice, cât și internațional, Grupul fiind implicat ȋn proiecte ample pan-europene.

Suport pentru comunităţi

Implicarea Electrica în activități de responsabilitate socială este constantă, iar în 2016, alături de organizații precum „Salvați Copiii”, „Hospice Casa Speranței”, „Help Autism”, „Fundația Sera” sau „Let’s do it Romania!”, grupul a încercat să vină în întâmpinarea nevoilor societății românești și, ori de câte ori a fost posibil, angajații companiei s-au implicat în activități de voluntariat.

Tot în 2016, a fost lansată prima ediție a Programului de granturi „Electrica pune România într-o altă lumină”, prin care a fost oferită finanțare unor proiecte cu impact social local. În același timp, Grupul susține proiecte ce promovează valorile românești, parteneriatul cu Festivalul Internațional „George Enescu” fiind un exemplu.

Raportul de Sustenabilitate 2016 este primul raport al Grupului Electrica cu referire la informații non-financiare și cuprinde perioada de raportare 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2016. Partenerul în dezvoltarea raportului este Deloitte Consultanță SRL. Raportul a fost dezvoltat în conformitate cu Ghidul Inițiativei Globale de Raportare (GRI), cel mai folosit standard de raportare, utilizat de peste 90% dintre cele mai mari corporații la nivel global.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *