Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » 12 ani de închisoare pentru acţionarul majoritar al Prospecţiuni SA

12 ani de închisoare pentru acţionarul majoritar al Prospecţiuni SA

energynomics

Ovidiu Tender a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 12 ani şi şapte luni de închisoare cu executare pentru înşelăciune, instigare la abuz în serviciu, constituire a unui grup infracţional organizat şi spălare de bani în dosarul Carom. Totodată, instanţa a mai decis confiscarea unor importante sume de bani de la Ovidiu Tender şi de la Tender SA, firmă care controlează 55,7% din Prospecţiuni SA, companie listată la Bursa din Bucureşti, principalul furnizor de servicii geofizice şi geologice din România şi sud-estul Europei.

În decembrie 2014, Ovidiu Tender fusese condamnat în dosarul Carom la 11 ani şi patru luni de închisoare. Hotărârea a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care, după opt termene de judecată, a decis ca cei şapte inculpaţi să primească în total pedepse de 61 de ani şi cinci luni de închisoare.

Inculpaţii nu vor mai avea dreptul, timp de cinci ani după executarea pedepselor, să fie asociaţi, acţionari, administratori sau beneficiari reali în societăţi comerciale şi nici nu vor putea fi aleşi în autorităţile publice sau în orice funcţii publice.

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea sumei totale de peste 322 de milioane de lei de la inculpaţi şi de la mai multe firme, stabilite ca părţi responsabile civilmente. În proces au mai fost condamnaţi Marian Alexandru Iancu, Toader Găurean, Cicilia Dumitrescu, Marin Badea, Bogdan Sălăjan şi Basaran Kadri Mazhar.

În dosarul Carom, Ovidiu Tender şi Marian Iancu sunt acuzaţi că au preluat ilegal controlul companiei Carom SA Oneşti şi au prejudiciat-o cu 1.400 de miliarde de lei vechi, sumă stabilită la nivelul anului 2003. Înainte de 1990, Carom SA a făcut parte din Platforma Petrochimică Oneşti. Cei doi oameni de afaceri sunt acuzaţi că au drenat resursele Carom prin intermediul unui circuit financiar complex.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *