Vânzarea activelor Oltchim se apropie de final

0

Vânzarea activelor Oltchim se apropie de final, cumpărătorul urmând să plătească prețul stabilit prin contract în termen de 20 de zile lucrătoare, respectiv până la data de 17 decembrie 2018, transmite ministerul Economiei. Și Consiliul Concurenței a anunțat că a autorizat tranzacția prin care Chimcomplex SA preia active de la Oltchim SA.

Astfel, se încheie proiectul de reorganizare judiciară a combinatului chimic prin integrarea unui nou model de business în cadrul Chimcomplex, prin angajarea unui număr de 1.250 de angajați și prin dezvoltarea capacităților de producție achiziționate. Finalizarea și implementarea tranzacției reprezintă dovada reală a faptului că o societate comercială aflată în reorganizare judiciară poate fi redată circuitului economic.

”Finalizarea cu succes a acestei tranzacții este cea de-a doua reușită majoră a acestui an, după ce statul român a redobândit controlul asupra Șantierului Naval de la Mangalia, salvând șantierul și contribuind la redresarea comunității locale,”, spun oficialii Ministerului Economiei.

”Sunt mândru și onorat de faptul că în timpul mandatului meu de ministru al Economiei industria românească a repurtat două succese majore: salvarea Șantierului Naval de la Mangalia și salvarea Oltchim. Faptul că tranzacția activelor și securizarea a peste 1.200 de angajați ai Oltchim reprezintă un succes al Ministerului, dar mai ales al Guvernului și al întregii țări, pentru că Oltchim reprezintă mai mult decât un combinat chimic, mai mult decât un obiectiv strategic, reprezintă un punct de sprijin pentru economia locală și pentru cea regională. Până pe data de 17 decembrie, cumpărătorul trebuie să plătească prețul din contract, întrucât condițiile suspensive ale tranzacției sunt îndeplinite. Eu personal, cât și echipa Ministerului Economiei, am păstrat în această perioadă un dialog strâns și constant cu reprezentanții Comisiei Europene în legătură cu această tranzacție”, a declarat Ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă.

Share.

Lasă un comentariu