România are rezerve de huilă pentru 104 ani, dar exploatarea ar fi ineficientă

0

Resursele de huilă ale României ar fi suficiente pentru 104 ani, însă exploatarea lor este imposibilă, fiind ineficientă economic, astfel că patru din cele cinci grupuri de la Deva vor fi închise, se arată în proiectul Strategiei Energetice a României 2018 – 2030, cu perspectiva anului 2050, publicat joi pe site-ul Ministerului Energiei.

“Resursele de huilă din România cunoscute sunt de 232 milioane de tone [85 milioane tep (tone echivalent petrol – n.r.)] din care exploatabile în perimetre concesionate 83 milioane tone [30 milioane tep]. La un consum mediu al rezervelor de 0,3 milioane tep/an, gradul de asigurare cu resurse de huilă este de 104 ani dar exploatarea acestei resurse energetice primare este condiţionată de fezabilitatea economică a exploatărilor”, potrivit documentului citat de Agerpres.

Puterea calorifică medie a huilei exploatate în România este de 3.650 kcal/kg.

Necesarul de huilă pentru producerea energiei electrice şi termice va fi asigurat din producţia minelor Vulcan şi Livezeni, completat cu necesarul din import, până la reconfigurarea capacităţilor termoenergetice nerentabile de pe huilă pe altă resursă energetică primară mai eficientă.

“Grupurile pe huilă de la Deva, cu excepţia grupului 3, vor fi retrase, cu perspective foarte reduse de a fi repornite”, se mai arată în documentul citat.

În prezent, termocentrala Mintia Deva are cinci grupuri de producere a energiei electrice pe huilă.

“Rezervele de huilă din România sunt imposibil de exploatat în condiţii de eficienţă economică, ceea ce face improbabilă construirea unor grupuri noi în locul celor retrase”, au mai spus autorii proiectului.

Proiectul Strategiei Energetice a României 2018 – 2030, cu perspectiva anului 2050, a fost lansat joi în dezbatere publică. După această etapă, va fi elaborat un document final al strategiei, pentru care este nevoie de avizul de mediu, au precizat reprezentanţii Ministerului Energiei, pentru AGERPRES.

Documentul va fi apoi aprobat prin Hotărâre de Guvern, potrivit Legii 123/2012, legea-cadru a sectorului energetic.

Share.

Lasă un comentariu