Acasă » Petrol și Gaze » Polonia își reduce dependența față de gazul rusesc și semnează cu americanii

Polonia își reduce dependența față de gazul rusesc și semnează cu americanii

24 noiembrie 2017
Consumatori
energynomics

Compania poloneză PGNiG a semnat prima sa tranzacție pe termen mediu pentru livrările de gaz natural lichefiat (GNL) din Statele Unite, ca parte a unui plan mai amplu de reducere a dependenței de livrările rusești.

PGNiG, companie de stat, a declarat că, în cadrul tranzacției semnate cu Centrica LNG Co. Ltd, va primi nouă livrări de GNL în perioada 2018-2022. Compania nu a dezvăluit volumele și prețurile convenite în baza contractului.

Livrările vor proveni de la terminalul de export LNG Sabine Pass din Louisiana, SUA și vor ajunge la terminalul polonez de GNL la Swinoujscie, în Marea Baltică, care a fost deschis operațiunilor comerciale anul trecut.

„Acesta este, cel mai probabil, primul contract dintr-o serie mai mare, într-un an și jumătate dorim să construim un portofoliu de astfel de contracte, fie cu SUA, fie cu alte direcții”, a declarat vicepreședintele PGNiG, Maciej Wozniak, potrivit Reuters.

PGNiG a primit primul său lot de GNL din S.U.A. în luna iunie, tranzacționându-l de pe piața spot, dar după vizita președintelui Donald Trump la Varșovia, în luna iulie, și-a sporit apetitul pentru o aprovizionare mai regulată.

PGNiG a semnat anterior un singur contract de aprovizionare cu GNL, cu Qatargas, care în martie a convenit să dubleze livrările către Polonia la 2 milioane de tone (2,9 miliarde de metri cubi) pe an până în 2034.

Planul PGNiG este acela de a nu prelungi înțelegerea pe termen lung privind gazele naturale cu Gazprom, atunci când acesta expiră în 2022, și de a înlocui livrările din est cu livrări din Norvegia și prin terminalul de GNL.

Polonia consumă aproximativ 16 miliarde de metri cubi de gaze anual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *