Acasă » Electricitate » Participația listată de Hidroelectrica ar putea crește la 25%

Participația listată de Hidroelectrica ar putea crește la 25%

9 martie 2016
Electricitate
energynomics

Prin participarea Fondului Proprietatea (FP), pachetul de listare de la Hidroelectrica ar putea ajunge la 20-25% din acțiune, a explicat Cristian Bușu într-o întâlnire organizată la Londra pentru atragerea în România a investitorilor activi pe piața de capital de acolo, anunță un comunicat de presă al Ministerului Energiei. În acest moment, statul român are de gând să vândă prin listarea pe bursă un pachet de acțiuni de 15%.

“Dacă pentru Hidroelectrica se așteaptă ca instanța judecătorească să declare închisă procedura de insolvență, Complexul Energetic Oltenia derulează un program de restructurare și eficientizare a activității, în vederea creșterii atractivității pentru investitori. Ulterior, procesul de lansare a ofertei publice primare va fi reluat”, explică instituția.

Secretarul de stat Cristian Bușu a expus și câteva dintre nevoile penru care are România are nevoie urgent de investiții: explorarea unor noi zăcăminte de petrol și gaze, dezvoltarea sectorului de exploatare și valorificare a cărbunelui, modernizarea capacității de producție de electricitate și stimularea exportului.

Demnitarul a vorbit și despre procesul de elaborare a Strategiei Energetice a României, instrumentarea unui program de finanțare prin bursă și mobilizarea rezervelor interne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *