Acasă » Petrol și Gaze » Interconectarea cu Serbia, proiect de importanță națională

Interconectarea cu Serbia, proiect de importanță națională

25 iunie 2020
Import-Export
energynomics

Guvernul vrea să declare proiectul de investiții “Interconectarea Sistemului Național de Transport Gaze Naturale din România cu sistemul similar de transport gaze naturale din Republica Serbia, inclusiv alimentare cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică” de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern.

Se desemnează Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri ca autoritate competentă responsabilă de facilitarea şi coordonarea procedurii de autorizare pentru proiect.

Prin această interconectare se va asigura curgerea bidirecțională a gazelor din România spre Republica Serbia. Realizarea interconectării între cele două sisteme de transport de gaze naturale duce la creșterea lichidității transfrontaliere, promovează accesul transparent și nediscriminatoriu al participanților la piața gazieră și la rețelele de transport, potrivit notei de fudamentare a proiectului, conform financialintelligence.ro.

Dezvoltarea acestui culoar de transport are în vedere și asigurarea îmbunătățirii alimentării cu gaze a regiunii de Vest a României, întrucât după punerea în funcțiune a conductei BRUA, din conducta de interconectare, se va putea livra în SNT, în anumite condiții, o cantitate de gaze naturale necesară pentru îmbunătăţirea și flexibilitatea aprovizionării cu gaze a zonei de Vest a României.

Finanţarea va fi asigurată de către Transgaz din surse proprii, cât și surse atrase prin creditări de la instituțiile financiar-bancare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *